Preşedintele PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, a comentat, în declaraţia politică depusă la începutul săptămânii la Camera Deputaţilor, decizia democrat-liberalilor de a iniţia moţiunea simplă „Guvernul Ponta – fabrică de şomeri” având ca temă situaţia de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea.
În opinia sa, „combinatul Oltchim a ajuns în situaţia dramatică în care se află tocmai din cauza democrat-liberalilor, care nu au făcut nimic pentru a-l ajuta. PDL a fost cel care a controlat atât managementul defectuos, cât şi mafia care a căpuşat acest combinat. şi, nu în ultimul rând, chiar achiziţionarea Arpechim este unul dintre motivele pentru care Oltchimul se află astăzi în această situaţie disperată”.
Parlamentarul PNL a amintit şi ce a însemnat guvernarea PDL pentru români. „Aţi închis spitale, aţi închis şcoli, aţi tăiat salarii şi pensii. Guvernarea democrat-liberală a însemnat o recesiune prelungită, creşterea şomajului, concedieri masive şi mult mai puţine locuri de muncă, creşterea taxelor şi impozitelor, etc. Altfel spus, doar faliment economic, corupţie, dispreţ pentru banii publici şi, poate cel mai grav, umilirea oamenilor acestei ţări cărora le-aţi cerut să strângă cureaua la nesfârşit!”, a comentat Gheorghe Dragomir, care a ţinut să precizeze că „iniţierea acestei moţiuni simple nu poate fi catalogată decât un nou gest de demagogie politică şi populism ieftin”.
Reamintim că plenul Camerei Deputaţilor a respins marţi moţiunea simplă iniţiată de PDL pe tema Oltchim, fiind înregistrate 78 de voturi „pentru”, 189 „împotrivă” şi 18 abţineri.
Preşedintele PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, a comentat, în declaraţia politică depusă la începutul săptămânii la Camera Deputaţilor, decizia democrat-liberalilor de a iniţia moţiunea simplă „Guvernul Ponta – fabrică de şomeri” având ca temă situaţia de la combinatul Oltchim R