Interviu cu Viorel Coifan, un fin cunoscător al administraţiei locale şi centrale, un liberal care a fost de-a lungul timpului preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, deputat ori membru al delegaţiei române la Congresul Puterilor Locale şi Regionale.

În discuţiile nostre anterioare, aţi menţionat de mai multe ori care sunt diferenţele specifice dintre regiune şi judeţ, în sensul că - citez – „regiunea nu este un judeţ mai mare”. Puteţi să dezvoltaţi ideea?

Am enunţat anterior cele trei arii majore în care regiunea ar trebui să aibă competenţe şi să acţioneze: dezvoltarea economică, educaţia şi infrastructura. Mă voi referi în cele ce urmează la dezvoltarea economică şi la infrastructură, deoarece educaţiei, ca şi vocaţie a regiunii, îi vom dedica un episod separat. Dezvoltarea economică se realizează prin planificarea investiţiilor publice şi prin acordarea de subvenţii în vederea susţinerii dezvoltării economice locale. La nivel naţional, este elaborată o Strategie Naţională de Dezvoltare şi un Plan Naţional, indiferent cum se numeşte el. Elaborarea Planului Naţional de Dezvoltare reprezintă un efort comun susţinut atât de Guvern, cât şi de regiune. Se referă la priorităţile de dezvoltare avute în vedere. Evident, fiecare regiune îşi are propriile priorităţi. Rezultă un document de orientare – white paper – care va fi ulterior discutat în comisia/comisiile nationale de planificare, prezidate de ministrul însărcinat cu dezvoltarea regională. La aceste reuniuni participă reprezentanţi din fiecare regiune. O componentă a Planului Naţional de Dezvoltare o reprezintă suma priorităţilor regionale, care, ulterior, se vor transforma în Planuri Regionale de Dezvoltare. Un Plan Regional de Dezvoltare stabileşte pe termen mediu obiectivele economice, sociale şi culturale ale regiunii, pe perioada acoperită de Planul Naţional. Planul Regional se elabore