Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monica Macovei şi-a susţinut moţiunea la Iaşi

Publicat in Flacara Iasului, duminică 10 martie 2013 ·

Europarlamentarul PDL Monica Macovei şi-a susţinut astăzi, de la ora 10.00, ]n sala mare a Direcţiei Agricole din Iaşi, moţiunea „Reformiştii” pe care o va susţine la Convenţia naţională a Partidului Democrat Liberal, din 23 martie. Printre susţinătorii Monicăi Macovei se enumeră şi fostul deputat PDL Marius Spînu, europarlamentarul Cristian Preda şi fostul Ministru de externe, Teodor Baconschi. LaIaşi, peste 100 de membri democrat-liberali au semnat moţiunea. “Politica şi campania se face prin opoziţie puternică, iar noi în momentul de faţă nu avem nici campanie, nici opoziţie politică. Dar spre deosebire de PSD, noi avem credibilitate. Noi suntem cei care vrem binele ţării. Tot ceea ce am spus, am făcut. Vrem să aducem în partid personalităţi importante, pentru că este o bogăţie pentru ţară şi un act de libertate. Fiindca PDL a ajuns partidul celor aflaţi în funcţii de conducere, i-aş întreba pe cei care au condus în ultimul timp partidul, dacă au avut curajul să-i întrebe vreodată pe membrii simpli, dacă sunt de acord cu conducerea partidului, cu politicile şi deciziile partidului. Deci un fel de alegeri primare”, a declarat Monica Macovei în cadrul reuniunii de prezentare a propriei moţiuni. Europarlamentarul a prezentat argumentat în cadrul prezentăroo moţiunii sale, câteva aspect legate de amânarea intrării României în spaţiul Schengen, deficienţele existente în Registrul Comerţului cât şi neregulile din Justiţie, majoritatea dintre aceste disfuncţii fiind imputabile USL ŞI PNL. Evenimentul de astăzi a fost al treilea de acest gen ce s-a desfăşurat în municipiul Iaşi, după ce sâmbăta trecută Vasile Blaga şi-a prezentat moţiunea, iar în urmă cu două zile, Elena Udrea şi-a susţinut propria sa candidatură la preşedinţia PDL. Europarlamentarul PDL Monica Macovei şi-a susţinut astăzi, de la ora 10.00, ]n sala mare a Direcţiei Agricole din Iaşi, moţiunea „Reformişt

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Planul Roșu de Intervenție activat după un incendiu la Spitalul CF Pașcani (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi într-o încăpere aflată în mansarda Spitalului General CF Pașcani, județul Iași! Potrivit IGSU, la ora 14:11, pompierii de la ISU Iași au fost alertați prin apel la 112 despre un incendiu izbucnit la mansarda Spitalului

PSD îl acuză pe Ponta că a furat bazele de date cu numere de telefon ale primarilor social-democrați: „Le trimite mesaje mincinoase”

Adevarul acum o ora
PSD l-a acuzat miercuri pe Victor Ponta că a furat bazele de date ale partidului și că încearcă să se cațere pe munca foștilor colegi, ca reacție la postarea fostul ministru al Justiției Alina Gorghiu, care a publicat online o captură de ecran cu o

Ana Birchall, numită consilier prezidențial de către președintele interimar Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Fostă ministră în guvernele Dăncilă și Grindeanu și candidată la alegerile prezidențiale de anul trecut, care au fost anulate, Ana Birchall a fost numită, începând cu 1 mai, consilier prezidențial. Decretul de numire a Anei Birchall în funcția de co

Ucraina urmează să semneze în următoarele ore acordul cu SUA privind mineralele rare

HotNews acum o ora
Acordul dintre Ucraina și Statele Unite privind accesul la resursele naturale și mineralele critice ale Ucrainei va fi semnat în următoarele 24 de ore și reprezintă, în forma sa actualizată, un „parteneriat real”, a anunțat premierul ucrainean Denis

MAE acuză AUR că răspândește informații false și încearcă manipularea alegătorilor: „Există suficiente buletine” pentru diaspora

Adevarul acum 30 minute
AUR a menționat că potrivit semnalelor primite de la românii aflaţi în diaspora, dar şi din partea membrilor AUR din străinătate, se constată un număr insuficient de buletine de vot faţă de fluxul mare de alegători preconizat.

Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Onilă condamnat definitiv la 8 ani de închisoare pentru viol

Ziua Constanta acum 2 ore
sursă foto: wikipedia Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, pe numele de mirean Cornel Onilă, trimis în judecată pentru viol şi alte agresiuni sexuale, a fost condamnat, miercuri, la opt ani de închisoare cu executare, potrivit unei decizi

O femeie a intrat cu maşina pe plaja din Mamaia şi apoi a fost tractată cu un tractor / În autoturism se aflau şi doi copii / Scenele au fost filmate şi au apărut în spaţiul public / Poliţiştii fac cercetări – VIDEO

News.ro acum 45 minute
O femeie în vârstă de 41 de ani a intrat cu maşina pe plaja din Mamaia, s-a plimbat pe ţărm, iar la un moment dat a rămas blocată în nisip. Ea a fost tractată de un tractor pentru a putea să iasă de pe plajă. În autoturism se aflau şi doi copii. Pol

Ilie Bolojan: Bugetul apărării va crește etapizat până în 2030

Mediafax acum 2 ore
Ilie Bolojan a susținut o declarație de presă la finalul ședinței. Șeful interimar al statului a dezvăluit că membrii CSAT au stabilit că până în 2030 să fie făcută creștere a bugetului pentru apărare. Va fi o creștere „etapizată, în anii următori,

Alegerile din România, în atenția presei internaționale. Reuters: O victorie a lui George Simion ar putea izola România, ar face jocul Rusiei şi ar alunga investitorii

Libertatea acum o ora
Românii se întorc duminică la urne pentru reluarea alegerilor prezidențiale, un scrutin care ar putea aduce la conducere pe ultranaționalistul George Simion – un rezultat ce ar putea provoca îngrijorare în Uniunea Europeană și NATO, dar și neliniște

Finalizarea lucrărilor la hidrocentrale, declarată proiect de siguranță națională de către CSAT

Mediafax acum o ora
„Încă de dinainte de 1989 avem în lucru mai multe hidrocentrale care sunt realizate în proporții de la 60% până la 90% și care nu sunt finalizate nici în prezent din cauza unor aspecte birocratice, unor procese care sunt pe rol, unor lipse de avize

Vremea

București
acum

22°
mie.

8°/23°
joi

11°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/24°
joi

9°/23°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/26°
Constanta
acum

14°
mie.

4°/19°
joi

8°/16°
vin.

12°/16°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

7°/23°
joi

9°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

23°
mie.

7°/24°
joi

9°/24°
vin.

11°/24°
sâm.

13°/25°