Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltchim, cu un pas în semifinale după victoria uluitoare cu Ferencvaros

Publicat in Gazeta de Nord Vest, duminică 10 martie 2013 ·

Oltchim Râmnicu Vâlcea a câștigat sâmbătă seară, în Liga Campionilor la Handbal, la șapte goluri diferență în Ungaria, deși avea nevoie de o victorie cu doar două goluri avans. Campioana României s-a impus cu 30-23 pe terenul unei echipe care n-a mai pierdut de doi ani și are prima șansă pentru calificarea în semifinale.

În fața unei săli arhipline, în care doar câteva sute de români și-au făcut loc pentru a susține echipa campioană a României, Oltchim a avut de înfruntat și atmosfera incendiară ostilă, și o echipă puternică, dar și un arbitraj cel puțin dubios al surorilor gemene Bonaventura.

Oltchim a avut un început timorat de meci, cu multe erori în defensivă, compensate însă printr-un atac mult mai bun. Bulatovic a dus în spate echipa din Râmnicu Vâlcea în prima repriză, Oltchim fiind salvată și de intervențiile din poartă ale Paulei Ungureanu.

După 15-15 la pauză și o primă jumătate de meci în care mai mult Ferencvaros a avut avantaj, Oltchim s-a dezlănțuit în repriza a doua.

Ferencvaros n-a mai pierdut pe teren propriu din aprilie 2011, câștigând 13 meciuri consecutive în cupele europene.

Vâlcencele au revenit spectaculos după ce Ferencvaros s-a desprins la 17-15, reușind în ciuda eliminărilor acordate foarte ușor de cele două arbitre să marcheze în inferioritate. În luminile reflectoarelor a intrat și Navarro, cu evoluția fabuloasă din poartă, ceea ce a ajutat Oltchimul să prindă și mai multă încredere.

Cu 5 minute înainte de final, elevele lui Jakob Vestergaard aveau deja cinci goluri avans pe tabelă, diferență majorată în ultima secundă la șapte lungimi. Scor final 23-30, rezultat cu care Oltchim prinde aripi pentru locurile pentru semifinalele Ligii Campionilor.

Campioana României a dovedit, în ciuda problemelor financiare apăsătoare, că mai poate oferi victorii de răsunet în cupele europene și că merită

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe, găsite pe o stradă din Târgu Mureş / Verificările poliţiştilor arată că acestea aparţin unui bătrân care le-a pus pe plafonul autoturismului şi a uitat să le ia de acolo

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Mureş au demarat verificări, sâmbătă, după ce o armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe precum şi o borsetă au fost găsite pe o stradă din municipiul Târgu Mureş. Primele concluzii ale anchetei arată că acestea aparţin unui bătrâ

Avertizare ANM: Cod portocaliu de averse şi grindină în nordul ţării

Mediafax acum 34 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că sâmbătă în nordul ţării pot fi averse, vijelii şi grindină. Meteorologii au emis două avertizări, cod galben şi cod portocaliu, valabile în judeţele Maramureş şi Satu Mare.

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când Hamas nu va fi distrus

Mediafax acum 46 minute
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum o ora
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

Cine sunt cei trei tineri români dispăruți în urma unei viituri din Italia. Noi informații despre tragedie

Ziare.com acum 52 minute
Căutarea celor trei tineri luați de viitură vineri, în Italia, au continuat fără oprire. Presa italiană scrie despre mobilizarea uriașă pentru găsirea lor și dezvăluie cine sunt ei. Într-un timp extrem de scurt, debitul râului a crescut de la 15 met

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 2 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum 2 ore
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum o ora
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum 6 ore
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°