HC Vaslui nu a reuşit să îşi facă fanii fericiţi în meciul de astăzi, contra Stelei, şi au pierdut întâlnirea de pe teren propriu din cauza numărului mare de ratări, dar şi a aportului brigăzii de arbitri care a greşit impordonabil în nenumărate faze.
Aşteptat cu sufletul la gură de suporterii formaţiei HC Vaslui, derby-ul etapei cu numărul 18, cel cu Steaua, le-a lăsat un gust amar celor aproximativ 1.200 de spectatori prezenţi la meci. Cu un arbitraj ostil al cuplului clujean Mârză-Nedelea, dar şi cu nenumărate ratări din postura de „unul la unul“ cu portarul, handbaliştii vasluieni s-au văzut învinşi de mult mai experimentaţii jucători ai Stelei, echipă care a rămas neînvinsă în acest sezon.
Începutul de meci a aparţinut oaspeţilor care, în minutul 2, conduceau, deja, cu 3-0 pe tabela de marcaj. Împinşi de la spate de un public minunat, elevii antrenaţi de Leonard Bibirig şi Laurenţiu Cozma au redus din difernţă şi s-au bătut de la egal la egal cu steliştii până în minutul 26, atunci când au reuşit să preia conducerea, scor 13-12. Până la pauză s-a mai înscris de două ori, câte un gol pentru fiecare formaţie, iar gazdele merg la vestiare în avantaj, scor 14-13.
Cea de-a doua repriză a început cu acelaşi scenariu şi s-a mers aşa cam până la jumătatea părţii, atunci când tabela arăta 19-20. În doar 5 minute, oaspeţii au profitat de ratările vasluienilor, dar şi de greşelile arbitrilor şi şi-au mărit avantajul la 4 goluri, scor 24-20 în minutul 50. Chiar dacă s-au apropiat la un singur gol cu 4 minute înainte de final, ecperienţa steliştilor şi-a spus cuvântul, aceştia reuşind să gestioneze situaţia până la final, când scorul a fost de 25-27.