Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Blaga: "Responsabili pentru situaţia PDL suntem toţi, de la mic la mare"

Publicat in Bihoreanul, duminică 10 martie 2013 ·

Deşi conduce PDL abia de la alegerile locale de vara trecută, accentuarea eşecului la parlamentare a făcut din Vasile Blaga un "trofeu" vânat de adversarii din propriul partid, în frunte cu favoritele preşedintelui Traian Băsescu, Elena Udrea şi Monica Macovei.

Prima n-a ezitat să-l acuze de "colaboraţionism" cu USL, iar a doua mai mult, de "fesenism", pe bihoreanul care, aproape două decenii, s-a confundat cu partidul şi l-a secondat pe Băsescu cu devotament, inclusiv la ultimul referendum pentru demiterea din funcţia de preşedinte.

Cum vede ieşirea din această situaţie, ce şanse îşi dă pentru câştigarea alegerilor care vor avea loc în PDL la Convenţia Extraordinară de luna aceasta, cum crede că trebuie schimbat partidul, care sunt riscurile ca acesta să se scindeze şi ce relaţii are cu Victor Ponta şi Crin Antonescu, Vasile Blaga explică pentru cititorii BIHOREANULUI.

- Cine nu e cu Elena Udrea sau cu Monica Macovei e împotriva lui Traian Băsescu". Cum veţi demonta acest mesaj pe care îl transmite fostul preşedinte al PDL?

- Cine ţine cu adevărat la Partidul Democrat Liberal demonstrează acest lucru prin faptele sale. Luptă pentru partid, este loial formaţiunii în care crede, apără principiile şi valorile de centru-dreapta şi identifică adversari în exterior, nu în interiorul PDL.

- Care sunt principalele probleme ale PDL? Cum s-a ajuns ca la Convenţia din 2011, unde aţi pierdut în faţa lui Emil Boc, mulţi din cei 1.500 de delegaţi să strige "Libertate"?

- Nu i-am întrebat, probabil că aşa le-a venit.

Nu am ştiut să ne vindem marfa şi am greşit

- Cine e responsabil pentru situaţia în care a ajuns PDL​?

- Responsabili suntem noi toţi, de la mic la mare. Am făcut în ultimele două luni o analiză atentă în fiecare organizaţie a partidului. Am discutat deschis, am văzut ce nu a mers bine, unde s-a greşit şi ce avem de fă

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

ACCIDENT grav pe A1 la Simeria. Șase victime, între care doi copii după o coliziune între trei autoturisme și un TIR. Traficul, complet blocat

Gandul acum 16 minute
Un accident rutier grav a avut loc luni dimineață pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona Simeria, județul Hunedoara. Trei mașini și un TIR au fost implicate, iar șase persoane au fost rănite, printre care doi copii. Traficul a fost blocat complet, iar

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 42 minute
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 26 minute
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 17 minute
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum 22 minute
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 9 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

22°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°