Elevii Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Elena Doamna” din Focşani au celebrat ziua de 8 martie, Ziua Mamei, printr-o manifestare organizată sub genericul „O mamă, dulce mamă”. Mamele şi bunicile copiilor au urmărit spectacolul cu încântare şi lacrimi în ochi. Timp de două ore, cei prezenţi în sala de festivităţi s-au delectat cu poezii, cântece, dansuri şi pantomime.
Alături de elevii acestei unităţi de învăţământ au fost colegii lor de la Şcoala „Duiliu Zamfirescu” şi Grădiniţa nr. 7 din Focşani şi Şcoala din Găgeşti. La sfârşitul spectacolului, elevilor participanţi, dar şi invitaţilor le-au fost oferite câteva surprize dulci. Această activitate a avut ca scop îmbogăţirea orizontului socio-cultural, legarea de prietenii între elevi, fiind puse astfel bazele activităţii „Tradiţii, obiceiuri şi fantezii pascale“, care va avea loc pe 29 aprilie.