Traficul CFR de pe magistrala 500, care face legătura între Bucureşti şi Suceava şi are ca punct final, în judeţul Suceava, localitatea Vicşani, a fost întrerupt de două ori săptămâna trecută de patru tineri care au furat cablul de semnalizare. Furturile s-au produs în interval de trei zile, pe 5 şi 8 martie, de fiecare dată între staţiile CFR Suceava Nord şi Dărmăneşti. Imediat, semnalizarea electrică de pe un tronson al magistralei, în zona în care s-a produs furtul, a căzut. Dacă primul furt a fost unul mai mărunt, în al doilea caz pagubele sunt foarte mari.
Au furat 25 de metri de cablu de semnalizare, provocând o avarie foarte serioasă şi costisitoare
Serviciul Judeţean al Poliţiei Transporturi Suceava a fost sesizat despre un prim furt pe 5 martie, după ce personalul CFR a constatat o avarie la sistemul de semnalizare al căii ferate în zona Dărmăneşti. După ce zona a fost verificată în amănunt, s-a constatat că de pe o porţiune au fost furaţi şase metri de cablu SCB (de semnalizare). Cum avaria a fost minoră, problemele s-au rezolvat în scurt timp.
Trei zile mai târziu, pe 8 martie, în aceeaşi zonă a apărut o nouă avarie. Şi de această dată semnalizarea a căzut. Anchetatorii deplasaţi în zonă au identificat, în zona unui pod, cablu de semnalizare tăiat. De această dată s-a constatat că au fost sustraşi 25 de metri de cablu. Urmare a tăierii cablului, pe lângă întreruperea semnalizării, au ars şi mai multe dispozitive costisitoare dintr-un tablou de distribuţie. Cum avaria a fost pe o întindere destul de mare, trenurile au circulat cu ordin special, fiind ghidate prin staţie, fără semnalizare electrică.
Doi minori şi doi tineri de 22 de ani, autorii furturilor
Cazul a pus probleme deosebite, însă, în scurt timp, anchetatorii de la Serviciul Judeţean al Poliţiei Transporturi Suceava au reuşit să dea de suspecţi,