Am avut un gol în stomac, duminică dimineaţa, când aristocratul von Mettenheim, trimisul Germaniei pe pământ românesc a afirmat: „Este o diferenţă de cultură politică”.
Von Mettenheim vorbea despre politicienii germani care îşi depun mandatul sau renunţă la funcţie imediat ce sunt acuzaţi de fapte de corupţie. Nu i-a pronunţat numele lui Fenechiu. Nu a spus că aşa ar trebui să facă şi politicienii români.
Eu am văzut destui nesimţiţi în politica românească, prea mulţi chiar, şi, ca mai toţi ziariştii, am ajuns să fiu cinic şi indiferent la personaje precum Fenechiu. Dar, duminică dimineaţa, m-am gândit: aici nu este vorba doar de Schengen, în fond pot să trec frontiera prezentând buletinul, ci de obrazul meu, ca român. Am fost crescut între germani şi maghiari, nu fac mare caz de naţionalitatea mea. Dar fraza lui von Mettenheim – „este o diferenţă de cultură” – m-a durut, pentru că ne privea pe toţi, ca naţiune. Avem un obiectiv naţional, pe care – caz rar - şi l-au asumat toate partidele. Nu-l putem atinge din cauza unui banal baronet din Iaşi, un ins insipid pe care, într-o lume normală, nu l-ai vedea dincolo de postul de şef de vânzări la fabrica de covoare.
Îmi dau seama cum priveşte istoria asta un german: interesul lui Fenechiu bate, la scor, interesul naţional. Şi nu te poţi detaşa, spunând: de vina este doar Antonescu. Sau USL. Nu, Fenechiu are în spate un vot masiv, iar opinia publică nu pare a fi prea scandalizată de faptele sale. Dacă ar fi fost altfel, iar liderii USL şi-ar fi văzut popularitatea afectată, probabil că l-ar fi debarcat pe Fenechiu. Nu se întâmplă asta, sincer indignaţi sunt doar o mână de oengişti şi ziarişti.
Aparent, diplomaţii americani sunt cei care joacă dur şi ne spun în faţă ce avem de făcut. Însă, dacă te uiţi atent la cuvintele aristocratului german, ceea ce ni s-a transmis este că, după 22 de ani de la schimba
