Într-o zi, în care era blocată jumătate din Calea Victoriei în aşteptarea “dispozitivului” de securitate al preşedintelui, un şofer a avut curajul să-i spună poliţistului care nu-l lăsa să circule: “Timpul este bani, trebuie să ajung la muncă”. Ştiţi ce a făcut atunci agentul? A scos caietul cu procese verbale şi a început să urle: “Bă, tu nu vezi că trece preşedintele, ţi s-a făcut de amendă?!”.
Fireşte că preşedintele nu este singurul obstacol în calea celor care doresc să ajungă la muncă pentru că bucureştenilor le este îngrădită circulaţia şi de maşinile de gunoi care ar trebui să lucreze noaptea sau de frecventele reparaţii la ţevile de gaz sau de apă. Ce să mai vorbim de reabilitarea liniilor de tramvai, de staţiile de metrou abandonate din Drumul Taberei ori de construcţia Pasajului Basarab, care a durat de trei ori mai mult decât cea a Pasajului Mărăşeşti, pe timpul lui Ceauşescu. Oare cât costă timpul pierdut?
Deşi e dificil de stabilit, Roland Berger a calculat că dificultăţile de deplasare din cele mai mari 30 de oraşe ale lumii produc pierderi anuale de 266 miliarde dolari. Din păcate însă, Bucureştiul nu este un oraş de top 30 şi ca atare nu se ştie cât costă timpul pierdut în trafic atunci când trece preşedintele. Dar cert este că se pierde mult, pentru că trăim într-un oraş prost proiectat şi defectuos organizat.
Cu alte cuvinte, deşi Bucureştiul e doar a şasea metropolă europeană, locuitorii săi sunt de două ori mai înghesuiţi decât londonezii sau berlinezii. În vreme ce Londra are o densitate a populaţiei de 4.761 de locuitori pe kilometrul pătrat, iar Berlinul una de 3.848 de locuitori/kmp, la Bucureşti densitatea e dublă: 8.510 locuitori/kmp. De regulă, oraşe cu o întindere de 230 de kmp, precum Frankfurt, Stuttgart sau Genova, au o treime din populaţia Bucureştiului şi spaţiul care le prisoseşte e ocupat de parcuri
