Începând de vineri, 22 martie, bucureştenii vor avea parte de trei zile de primăvară autentică în Parcul Naţional din sectorul 2, cu ocazia sărbătorii creştin-ortodoxe a Bunei Vestiri.
Cel mai mare cazan cu borş de peşte tradiţional, sute de kilograme de peşte gătit în toate felurile, concursuri de pescuit pentru cei mici, tombole cu premii pentru cei mari şi cele mai bune vinuri "asezonate" lângă diversitatea de preparate vor fi doar câteva dintre ingredientele celui mai mare Festival Pescăresc din Capitală.
La târg veţi mai găsi reunite laolaltă produse tradiţionale, preparate din carne, brânzeturi, kurtos kalacs, turtă dulce, preparate de post, dar şi exponate lucrate manual de meşterii populari a căror măiestrie dă viaţă amintirilor.