Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Juniorii de la CSS Zalău, calificaţi la turneul sfertfinal

Publicat in Magazin Salajean, luni 11 martie 2013 ·

CSS Zalău – CSS Viitorul Cluj 3 – 0 (25 – 21, 27 – 25, 25 – 17)

Voleibaliştii – juniori I de la Clubul Sportiv Şcolar Zalău au acces în turneul sfertfinal din cadrul Campionatului Naţional, după ce au terminat pe poziţia a II-a în Seria E, la finalul sezonului regulat.

Echipa zălăuană a dispus duminică, în ultimul meci al returului, cu scorul de 3 – 0 de CSS Viitorul Cluj, însă meciul a fost mai disputat decât o arată scorul final.

După un prim set controlat în mare parte de echipa zălăuană, care s-a impus la 21, setul al doilea a fost controlat de formaţia oaspete. Zalăul a revenit abia pe final, a egalat situaţia la 24 şi s-a impus în prelungiri.

Ultimul parţial a fost dominat de la un capăt la altul de CSS Zalău, care s-a impus la o diferenţă de opt puncte.

“A fost un meci disputat, cu o echipă bună, chiar dacă ocupă penultimul loc în serie. În setul doi ne-au condus până spre final, dar am revenit foarte bine. Oricum, indiferent care ar fi fost rezultatul final, eram deja calificaţi dinaintea acestui meci”, a afirmat Marina Silaghi, directorul CSS Zalău, care este şi unul dintre antrenorii acestei grupe.

Licitaţia pentru stabilirea locaţiei în care va avea loc sfertfinalul va avea loc marţi, la sediul Federaţiei. CSS Zalău va avea ca adversare în turneul sfertfinal echipele: CVM Tomis Constanţa, CSS Oţelul Roşu şi CSS LPS Suceava.

CSS Zalău: Marius Ilieş, Rareş Bălean, David Domokos, Mihai Criste, Alexandru Bumb, Marius Chende, Răzvan Sabou, Claudiu Iov, Cosmin Taloş, Paul Peşteleu şi Andrei Coţe – libero. Antrenori: Dan Predescu şi Marin Silaghi

Rezultatele complete din ultima etapă a returului: LPS Bihorul Oradea – CSS LAPI Dej 0 – 3, CSS 2 UKRO Baia Mare – CS Phoenix Şimleu Silvaniei 3 – 1, CSS Zalău – CSS Viitorul Cluj 3 – 0.

Clasament:

1. CSS LAPI Dej 10 9 1 27 – 9 25p

2. CSS Zalău 10 8 2

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 7 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 7 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 5 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 12 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 13 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 12 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°