Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Burlan: Interpretarea Curţii de Conturi este eronată

Publicat in Pandurul, marți 12 martie 2013 ·

Fostul director general al SNLO, Daniel Burlan, a comentat ieri în exclusivitate pentru Pandurul aspecte din raportul Curţii de Conturi. Una din temele mediatizate se referă la faptul că un ajutor de stat care a salvat SNLO în perioada 2006-2009 este acum interpretat de Curtea de Conturi ca fiind subvenţie. Burlan a explicat de ce consideră eronată interpretarea Curţii şi de ce penalităţile calculate de aceasta, de 3 milioane lei, nu au nicio bază legală.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre subvenţiile primite de SNLO de la bugetul de stat, despre care se face referire în raportul Curţii de Conturi?

D.B.: În primul rând, că nu au fost subvenţii sau transferuri. Confuzia asta a făcut-o şi Curtea de Conturi. În anul 2006 am reuşit să obţinem un ajutor de stat în baza Legii 143/1999, modificată prin OUG 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, în sumă de circa 271.000 mii lei, din care 8.500 mii lei transferuri pentru protecţie socială, 154.000 mii lei scutire la plată a datoriilor acumulate până în anul 2006 şi 108.000 mii lei alocaţii de capital pentru modernizare utilaje.

Din total sumă de 108.000 mii lei pe care trebuia să îi primească societatea în anii 2006-2009, a primit doar 48.000 mii lei, deşi societatea angajase programe ţinând cont de alocarea acestor sume. În anul 2008 a fost încheiat un contract privind achiziţia a trei reductoare necesare programelor de modernizare pentru EMC Roşia, contrat ce prevedea o plată în avans şi rate contractuale periodice, până la livrarea reductoarelor, circa 20 de luni de la acordarea avansului. Din lipsa surselor de finanţare, societatea nu a putut să-şi achite obligaţiile, astfel încât furnizorul nu a început demararea contractului. În 2009, au fost alocate ca ajutor de stat pentru SNLO sumele de 1.000 mii lei pentru Cariera Roşiuţa şi 10.000 mii lei pentru EMC Roşia. S-a în

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre gestionarea efectelor inundaţiilor: „S-a acţionat profesionist, ca la carte. Rămânem în alertă” FOTO

Ziare.com acum 39 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni dimineaţă, 30 septembrie, la Comandamentul pentru gestionarea efectelor inundaţiilor, că pentru gestionarea avertizărilor de inundaţii în mai multe zone din ţară autorităţile au acţionat profesionist şi a adă

Kris Kristofferson, celebru cantautor şi actor, a murit la vârsta de 88 de ani

News.ro acum 4 ore
Kris Kristofferson, un bursier Rhodes cu un stil de scriere abil şi o carismă dură, care a devenit un superstar al muzicii country şi un actor de primă clasă la Hollywood, a încetat din viaţă, relatează AP. Kristofferson a murit la domiciliul său di

Cod galben de ploi și vijelii în zona Dobrogei!

Ziua Constanta acum 58 minute
Admministrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 30 septembrie 2024, un nou Cod Galben de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează zona Dobrogei, Moldovei și estul Munteniei. Interval de valabilitate: 30 septembrie, o

„Sfârşitul unei ere”: Marea Britanie îşi închide ultima centrală pe cărbune

News.ro acum o ora
Ultima centrală pe cărbune din Marea Britanie se va închide oficial luni, marcând prima dată când o ţară din G7 nu mai utilizează cărbunele pentru a produce electricitate, relatează AFP. Închiderea centralei inaugurată în 1967 reprezintă un pas simb

77,1% din populaţia României era conectată în anul 2023 la sistemul de alimentare cu apă

Mediafax acum o ora
Conform INS; creşterea a fost determinată de racordarea populaţiei la reţelele de alimentare cu apă nou construite. La nivelul regiunilor de dezvoltare, în anul 2023, ponderea cea mai mare a populaţiei conectate la sistemul public de alimentare cu a

Video „A început să se plângă de dureri puternice în stomac”. Alexei Navalnîi a fost otrăvit, arată documente oficiale publicate de presa rusă independentă

Adevarul acum 32 minute
Jurnaliștii de publicația de investigație independentă rusă The Insider au avut acces la sute de documente oficiale legate de moartea liderului opoziției ruse, Alexei Navalnîi, în colonia penală Lupul Polar, din nordul Rusiei, în 16 februarie 2024.

Achiziții: OMV Petrom cumpără proiecte de parcuri fotovoltaice de la Jantzen Renewables

Wall-Street.ro acum 15 minute
OMV Petrom a finalizat achiziţia mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice de la compania daneză Jantzen Renewables ApS, acestea urmând să fie dezvoltate în judeţul Teleorman. Proiectele sunt la stadiul "gata de construit" ("ready-to-build") iar p

INS: În primele opt luni au fost eliberate 23.772 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

News.ro acum o ora
În perioada ianuarie – 31 august 2024 s-au eliberat 23.772 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 2% faţă de perioada similară din anul 2023, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). ”În perioada 1.I – 3

Video Iarnă în România. Ninge în Munții Parâng, în Poiana Brașov și pe Transfăgărășan. S-a depus un strat consistent de zăpadă

Adevarul acum o ora
Ninge în Munții Parâng, Poiana Brașov și pe Transfăgărășan. S-a depus un strat consistent de zăpadă, anunță CNAIR. Potrivit meteorologilor, sunt minus 10 grade la Vârful Omu și minus 7 grade în Ceahlău.

Accident rutier la Petelea

Radio Mures acum 2 ore
În această dimineață, în jurul orei 7:00, pompierii mureșeni au intervenit pentru acordarea măsurilor de prim ajutor la un accident rutier produs între două autoturisme, în localitatea Petelea. Potrivit ISU Mureș, în accident au fost implicate 5 per

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/15°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

14°/24°
Iasi
acum

lun.

8°/12°
mar.

7°/10°
mie.

8°/17°
joi

11°/22°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/14°
mar.

10°/13°
mie.

11°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/10°
mar.

7°/14°
mie.

6°/17°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

10°
lun.

9°/16°
mar.

6°/16°
mie.

8°/19°
joi

13°/18°