Ariile naturale protejate din județul Tulcea au fost înscrise în Registrul Zonelor Protejate, document realizat de Administrația Națională Apele Române.
Astfel, au fost inventariate toate captările de apă, atât din surse de suprafaţă cât şi din surse subterane, și au fost introduse şi captările noi de apă ale localităţilor care şi-au realizat noi sisteme centralizate de alimentare cu apă cât şi captările proprii ale unităţilor din industria alimentară. În document au fost înscrise și zonele pentru protecția speciilor de pești importante din punct de vedere economic și cele unde se practică pescuitul comercial.
„Pescuitul comercial în apele continentale s-a practicat pentru aproximativ 25 de specii de peşti, capturi mai însemnate înregistrându-se pentru caras, plătică, scrumbie, babuşcă, şalău şi crap. Pescuitul comercial în Marea Neagră s-a realizat în principal pentru 14 specii de peşti, capturi mai mari fiind pentru şprot, scrumbie, calcan, hamsie. Zonele cu specii de peşti care au potenţial economic au fost identificate pe cursurile de apă şi lacurile din zona montană cu păstrăv comun, lipan şi lostriţă. Lungimea totală a cursurilor de apă cu specii de peşti cu potenţial economic este de 12030,33 km, iar suprafaţa lacurilor de 9850,44 ha. La fel ca în registrele anterioare, la Marea Neagră sunt 4 zone pentru protecţia speciilor de moluşte importante din punct de vedere economic cu suprafaţă totală de 567 Mm2”, se precizează în document.
Totodată, registrul actual cuprinde şi profilurile apelor de îmbăiere stabilite pentru prima dată în anul 2011, pe baza metodologiei recomandate de Comisia Europeană şi în baza legislaţiei în vigoare.
Ariile naturale protejate din județul Tulcea au fost înscrise în Registrul Zonelor Protejate, document realizat de Administrația Națională Apele Române.
Astfel, au fost inventariate toate captările de ap