Ziua 168: După ce mai bine de o lună principala mea ocupație a fost legată de cercetarea despre educație, am avut un workshop final la Tamale, pentru a discuta la cald despre ce am văzut și auzit în timp ce am colectat informațiile pentru cercetare.

În 18 noiembrie am plecat spre Tamale cu motocicleta. Sunt 180 de kilometri. Baba ne descurajează să mergem așa departe cu motocicletele. Dar Nique, care stă la 50 de km de la Bolga, pe drumul spre Tamale, merge cel puțin o dată pe săptămână, fiindcă organizația unde e plasat el, are biroul acolo.Așa că am hotărât că ne întâlnim în Walewale (orășelul unde stă Nique) și mergem împreună de acolo. Am ajuns la un spot (un bar) la intrarea în oraș, unde mă aștepta Nique. Am băut câte un suc, am strâns lanțul la motocicleta mea și am pornit. La stația de benzină am văzut că am roata din față moale și ne-am oprit să o umflăm. Apoi, n-am apucat să mergem mai mult de vreo 2 kilometri din Walewale și motorul meu s-a oprit. Noroc cu Nique care e experimentat cu motocicletele, eu habar n-aveam la ce să mă uit. Ne uităm la bujie și vedem că electrodul e complet topit. Nique se întoarce în oraș și îmi aduce o bujie de schimb.

Pornim, motocicleta merge frumos, mă bucur de drum și de vederea savanei întinse, cu tufișuri și copaci răzleți și iarbă verde. Suntem la începutul sezonului secetos, știu că iarba se va usca și copacii își vor pierde frunzele. Luna asta au mai fost vreo două ploi neconvingătoare, dar acum n-a mai plouat de aproape două săptămâni și știu că n-o să mai plouă până prin martie-aprilie. Iarna de acasă corespunde sezonului secetos de aici. După încă vreo 30-35 de kilometri de la Walewale, motorul meu se oprește din nou. Desfacem iar bujia, observăm că electrodul e puțin îndoit, îl îndreptăm, îl curățăm, motorul nu mai pornește. Cum încercam noi să ne gândim care ar putea să fie problema, auzim deodat