Valoarea ligii va creşte simţitor după perioada de transfer Majoritatea jucătorilor care au evoluat la CSM Focşani şi Young Stars Panciu s-au orientat spre liga de minifotbal după dispariţia celor două formaţii
Duminică a debutat partea a doua a campionatului de minifotbal pentru amatori Vrancea, cu jocurile din play-off şi play-out-ul competiţiei. Profitand de retragerea echipelor vrancene din eşalonul diviziei a-III-a la fotbal, managerii echipelor participante au reuşit atragerea unor jucători. Partidele de duminică au fost spectaculoase, cu răsturnări de scor, încă din prima etapă. Astfel, Suvac, Şonţu, Vali Toader, Dumitriu, Lazăr, Cl. Mihai sau Bîra vor juca la teren redus. “Valoarea echipelor participante în play-off-ul competiţiei, prin transferurile efectuate, a crescut simţitor. Ţinand cont de tradiţia turneului, campioana en-titre, Voinţa Deep Serv va avea o misiune grea, dar nu imposibilă, în apărarea trofeului. Sporting Roberbian, Dr. Gsm&Global Proiect şi nou-promovata Sanorom Boloteşti, alături de campioană, par teoretic favoritele întrecerii”, spune Cristi Vasile, organizatorul turneului. (Dan CHIRIAC)
Rezultatele şi marcatorii etapei I
Play-off :
Flux & PromoStore - Ripensia Odobeşti 4 - 3 (1-3) Au marcat Manu Ionuţ 2g, Suvac Marius, Ţuchel Cosmin respectiv Chiriţă Cezar - 2, Popa Gheorghe.
Dr.Gsm & Global Proiect - Ichi 6 - 2 (5-0) Au marcat: Ciobotaru Florin, Popa Remus, Nechifor Liviu, Moisă Beniamin, Stan Rodinel, Ciobotaru Valerică respectiv Atanasiu Bogdan, Lechea Dănuţ.
Green Team & Teomax - Sanorom 1 - 4 (0-1) Au marcat Cioran Ionuţ respectiv Covaci Marian 2g,Ioniţă Marius, Drăghici Cătălin - autogol.
Jocurile amanate ale primei etape vor fi reprogramate. GS Mobile - Dedeman, se va disputa miercuri,13 aprilie, de la ora 19.00, iar Sporting Roberbian – Voinţa Deep Serv va fi reprograma