E.ON Gaz Distribuţie continuă şi în acest an investiţiile în judeţul Sibiu, bugetul alocat fiind de aproximativ 25 milioane de lei, sumă care va fi direcţionată în principal către modernizarea a circa 80 kilometri de conducte şi branşamente în localităţile Sibiu, Mediaş, Cisnădie, Slimnic, Şmig, Richiş, Bârghiş, Coveş, Şeica Mică.
Pentru municipiul Sibiu planul de investiţii însumează circa 14 milioane lei ce vizează înlocuirea, în decursul acestui an, a aproape 50 kilometri de conducte şi branşamente de gaze naturale.
În prima jumătate a lunii martie va fi demarată modernizarea reţelei de gaz pe mai multe străzi din municipiul Sibiu, respectiv Vasile Pârvan, Strungului, Principatele Unite, Niţă Octavian, Mălinului şi Strugurilor.
Vor mai intra în execuţie, după parcurgerea etapelor legale, modernizarea conductelor şi branşamentelor de gaze naturale şi pe alte străzi, cele mai importante lucrări urmând să se desfăşoare pe străzile Ştrandului, Maramureşului, Litovoi, Râului, P-ţa Cibin, Malului, A. Iulia (Dealului -Malului), Tg. Vinului, Tg. Peştelui, Hegel, Fraţii Grachi şi Eftimie Murgu.
Reţeaua de distribuţie gaz din Roşia şi Nucet va fi şi ea înlocuită anul acesta.
Anul trecut, valoarea investiţiilor realizate de E.ON Gaz Distribuţie în judeţul Sibiu a fost de aproximativ 21,6 milioane lei, acestea vizând în principal schimbarea de conducte şi branşamente de gaze naturale în lungime de circa 75 kilometri.
E.ON Gaz Distribuţie continuă şi în acest an investiţiile în judeţul Sibiu, bugetul alocat fiind de aproximativ 25 milioane de lei, sumă care va fi direcţionată în principal către modernizarea a circa 80 kilometri de conducte şi branşamente în localităţile Sibiu, Mediaş, Cisnădie, Slimnic, Şmig, Richiş, Bârghiş, Coveş, Şeica Mică.
Pentru municipiul Sibiu planul de investiţii