Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buletin de presă IPJ Constanţa - 11.03.2013

Publicat in Ziua Constanta, luni 11 martie 2013 ·

421.141 din 11 martie 2013

BULETIN DE PRESĂ

În ultimele 24 de ore, poliţiştii constănţeni au organizat 13 acţiuni, fiind aplicate 49 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 22.500 lei.

INFRACŢIUNI JUDICIARE

La data de 10 martie a.c., ora 20.47, poliţiştii din Medgidia au fost sesizaţi telefonic prin S.N.U.A.U. 112 de către paznicul unei unităţi comerciale cu privire la faptul că mai multe persoane au decopertat pământul pe o porţiune ce acoperă conductă metalică aparţinând fostului sistem de irigaţii al societăţii.

Având în vedere aspectele sesizate un echipajul de poliţie s-a deplasat la faţa locului şi a identificat în imediata apropiere a zonei indicate, pe un drum de pământ, o autoutilitară înmatriculată, în care se aflau trei persoane cu vârste cuprinse între 29 şi 44 de ani.

În autoutilitară au fost identificate două tuburi de oxigen pline, o butelie aragaz, o rangă, o cazma, o lopată, un ciocan şi un dispozitiv de tăiat fier, tip autogen şi furtunele din cauciuc aferente.

Cele trei persoane depistate în zonă, precum şi bunurile identificate au fost conduse la sediul Poliţiei Medgidia în vederea continuării cercetărilor.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti, cu suspecţii în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat.

ACTIVITATEA RUTIERĂ

În ultimele 24 de ore poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi de prevenire, cercetare şi soluţionare a evenimentelor sesizate, fiind aplicate de către aceştia 240 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 49.000 lei.

Accidente rutiere

La data de 10.03.2013, în jurul orei14.55, T. George Robert, de 44 de ani, a condus un autoturism, pe aleea de acces a parcării acoperite a unui complex comercial din Cons

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul înființează o instituție pentru plecarea „voluntară” a palestinienilor din Gaza. Structura va funcționa în subordinea armatei

HotNews acum o ora
Ministerul israelian al Apărării a anunţat crearea unei structuri administrative speciale care să permită palestinienilor să părăsească „voluntar” Fâşia Gaza, o decizie denunţată de un ONG israelian anti-colonizare, informează AFP, preluată de News.

Au început discuţiile dintre SUA şi Ucraina în Arabia Saudită: “Agenda include propuneri pentru protejarea instalaţiilor energetice şi a infrastructurii critice”

News.ro acum 3 ore
Discuţiile dintre Statele Unite şi Ucraina sunt în curs de desfăşurare în capitala Arabiei Saudite, Riad, a anunţat duminică ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, potrivit CNN. „Am început întâlnirea cu echipa americană la Riad”, a scris U

Marius Tucă Show începe luni, 24 martie, de la ora 19.00, live pe gândul.ro. Invitați: Dan Diaconescu, H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitații zilei sunt Dan Diaconescu, jurnalist, H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok. ”Tineți aproape!”

Ambasadei SUA la București nu ne iartă: ‘Dacă încercați să intrați ilegal, veți fi prinși, veți fi expulzați și nu vă veți mai întoarce niciodată’

NapocaNews acum 17 minute
Schimbare de ton al Ambasadei SUA la București. O serie de avertismente au fost lansate pentru români în plin scandal legat de programul Visa Waiver. „Intrarea ilegală în Statele Unite nu este o opțiune. Cei care încalcă legea americană vor fi repat

Soţia vicepreşedintelui american Vance, în vizită în Groenlanda săptămâna viitoare

News.ro acum 2 ore
Usha Vance, soţia vicepreşedintelui american JD Vance, se va deplasa joi în Groenlanda, în contextul în care preşedintele Donald Trump persistă în ideea unei anexări de către SUA a teritoriului danez strategic şi semi-autonom, relatează Reuters. Ea

Nicuşor Dan: România se confruntă cu o criză de datorie şi cheltuieli fără precedent. Datoria ţării noastre depăşeşte acum 964 de miliarde de lei (54,6% din PIB) / Ca preşedinte, voi acţiona ferm pentru a opri risipa banului public

News.ro acum 6 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, afirmă că România se confruntă cu o criză de datorie şi cheltuieli fără precedent şi Parlamentul şi Guvernul au o datorie morală şi constituţională de a rezolva, împre

Elena Lasconi propune închiderea TikTok cu o săptămână înainte de prezidențiale: ”Există riscul de a exista o influenţă statală şi non-statală”

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a afirmat că ar putea fi luată o decizie de închidere a reţelei Tik-Tok, înainte de alegerile prezidenţiale, "atâta timp cât există riscul de a exista o influenţă statală şi non-statală". "Dacă nu sunt în stare să ne a

Pârtiile din Poiana Braşov situate în zona inferioară a masivului Postăvaru se închid. Din cauza creşterii temperaturilor, acestea au devenit impracticabile

News.ro acum 5 ore
Pârtiile din Poiana Braşov situate în zona inferioară a masivului Postăvaru se închid, începând de săptămâna viitoare. Oficialii Primăriei municipiului Braşov anunţă că, din cauza creşterii temperaturilor, acestea au devenit impracticabile, iar de l

Mesajul lui Victor Ponta pentru George Simion: Tu nu eşti Călin Georgescu. Nu poţi să fii PREȘEDINTE. Nu ai educaţia, pregătirea, experienţa

Gandul acum 4 ore
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta, i-a transmis duminică un mesaj liderului AUR, George Simion, contracandidatul său la alegerile din luna mai, în care arată că acesta nu este Călin Georgescu şi nu poate să fie preşedin

Peste 50.000 de persoane ucise în Gaza, anunţă Ministerul Sănătăţii condus de Hamas

News.ro acum 5 ore
Peste 50.000 de palestinieni au fost ucişi în timpul campaniei militare a Israelului în Gaza, a anunţat Ministerul Sănătăţii din teritoriu, aflat sub conducerea Hamas, citat de Reuters. Cifra exactă raportată este de 50.021 de morţi, echivalentul a

Vremea

București
acum

dum.

7°/18°
lun.

8°/19°
mar.

13°/20°
mie.

13°/21°
Iasi
acum

lun.

6°/16°
mar.

10°/18°
mie.

12°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

7°/13°
mar.

11°/15°
mie.

9°/11°
joi

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/19°
mar.

8°/18°
mie.

11°/19°
joi

11°/16°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/21°
mar.

10°/20°
mie.

11°/19°
joi

11°/16°