Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că nu a existat un "exod" de la PDL către PNL, iar Cristian Boureanu nu va fi reprimit niciodată în partid, ci doar cei care pot construi o dreaptă puternică alături de liberali.
Crin Antonescu a susţinut că în România există "un singur partid de dreapta, un partid puternic de dreapta, şi acela este PNL".
"Vor mai veni toţi acei oameni care au convingeri de dreapta autentice, intenţii de a face o dreaptă puternică în PNL, fie că ei au fost sau nu în PDL, fie că au făcut sau nu politică. În ceea ce îi priveşte pe unii foarte preocupaţi de subiectul acesta, nu se pune problema. De exemplu, domnul Cristian Boureanu nu va fi niciodată reprimit în PNL, ca să nu se mai ostenească. Nu este singurul", a afirmat liderul PNL, potrivit Mediafax.
El a apreciat că nu crede că sunt foarte mulţi social-democraţi deranjaţi de trecerile unor lideri PDL la PNL, ci "se face în anumite zone mediatice un efort demn de o cauză mai bună pentru a fisura această alianţă".
"Nu a existat un exod, nu a existat o trecere în masă şi nu va exista aşa ceva dinspre PD înspre PNL. Au existat de asemenea treceri dinspre PD spre PSD în legătură cu care nu s-a făcut atâta caz şi nu s-a speriat nimeni. Sunt absolut convins că domnul Dragnea este un om care ştie că această alianţă este construită pe baze solide şi nu sunt motive de îngrijorare", a mai spus Antonescu.
Cristian Boureanu a declarat că PDL şi PNL ar trebui să aibă un proiect comun care să ducă la un mare partid de dreapta. Vicepreşedintele PDL a precizat, sâmbătă seara, la România TV, că ideal ar fi ca cele două partide să formeze o grupare reprezentată în PPE.
Vicepremierul Liviu Dragnea, secretar general al PSD, a declarat, duminică seară, că unitatea USL ar putea fi periclitată dacă în PNL se vor înmulţi tranferurile de la PDL care să ducă la o apr