Astăzi, 11 martie 2013, se împlinesc 23 de ani de la redactarea "Proclamaţiei de la Timişoara". A doua zi "Proclamaţia" avea să fie adoptată. Un document fundamental pentru istoria contemporană.
În martie 1990, devenise mai mult decât evident că noua putere instalată după lichidarea soţilor Ceauşescu nu urmărea decât perpetuarea comunismului, în varianta sa cosmetizată, aşa cum fusese concepută în laboratoarele KGB și prezentată tentant pentru Occident de Gorbaciov.
Noua putere nu reprezenta altceva decât eşaloanele 2 şi 3 ale nomenclaturii de partid şi securităţii, aflate, de data aceasta, sub oblăduirea Moscovei.
În Bucureşti, avuseseră loc două mineriade (29-30 ianuarie şi 18-18 februarie), cu scopul de a înnăbuşi violent revolta străzii, care acuza noua putere de "criptocomunism".
Sesizând pericolul, Timişoara iese din nou în stradă. După marele miting din 11 martie, regretatul George Şerban redactează, împreună cu alţi colaboratori, "Proclamaţia de la Timişoara". Ea va fi citită a doua zi, din balconul Operei, şi aprobată de mulţimea din Piaţă.
După numai trei zile urma uriașa diversiune la la Târgu Mureș din 15 martie, soldată cu reanimarea securităţii sub bagheta lui Vigil Măgureanu, coleg de complot al lui Ion Iiliescu.
Și ea, Securitatea, și el, Comunismul, se dovedeau mai vii și mai activi ca oricând!
Poate că multe paragrafe din Proclamaţie par astăzi naive. Altele, deplasate sau redundante. Dar în întregul său (care gravitează în jurul celebrului Punct 8) ea este un strigăt disperat de revoltă împotriva noii puteri şi a tentativelor acesteia de a perpetua un sistem criminal.
"Proclamaţia de la Timişoara" este, mai presus de orice, un puternic manifest anticomunist. Legitimat tragic de sângele vărsat în Timişoara şi apoi în toată ţara în decembrie 1989.
În aceste zile:
- când România a ajuns din nou scenă d
