Cel mai mare atentat terorist din istoria Spaniei în urma căruia au murit 191 de persoane. Masacrul a lăsat în urmă numeroase victime. Dintre supravețuitori, peste 100 de persone încă au nevoie de sprijin psihologic de specialitate. Până în acest moment guvernul a cheltuit peste 315 milioane de euro în indemnizații plătite victimelor. Dar dincolo de aceste cifre atentatul terorist lasă în urmă multe necunoscute.
După o anchetă făcută în pripă, dintre cele 116 persoane arestate în urma atentatului au fost judecate 29 și condamnate 3. Încă un se știe care a fost autorul intelectual al masacrului. Princialul condamnat, autorul material, Jamal Zougam, a fost condamnat la 191 de ani de închisoare, în urma declarațiilor a două românce, a căror veridicitate este acum pusă la îndoială. Atentatul care a avut loc cu două zile înaintea alegerilor din 2004, schimbând însăși istoria Spaniei, este încă învăluit în mult mister, datorită unei gestionării politice excesive. Mugur Chiujdea, Madrid
Cel mai mare atentat terorist din istoria Spaniei în urma căruia au murit 191 de persoane. Masacrul a lăsat în urmă numeroase victime. Dintre supravețuitori, peste 100 de persone încă au nevoie de sprijin psihologic de specialitate. Până în acest moment guvernul a cheltuit peste 315 milioane de euro în indemnizații plătite victimelor. Dar dincolo de aceste cifre atentatul terorist lasă în urmă multe necunoscute.
După o anchetă făcută în pripă, dintre cele 116 persoane arestate în urma atentatului au fost judecate 29 și condamnate 3. Încă un se știe care a fost autorul intelectual al masacrului. Princialul condamnat, autorul material, Jamal Zougam, a fost condamnat la 191 de ani de închisoare, în urma declarațiilor a două românce, a căror veridicitate este acum pusă la îndoială. Atentatul care a avut loc cu două zile înaintea alegerilor din 2004, schimbând însăși ist