În această lună, Autorităţile de Management vor achita 1,2 miliarde de lei pentru plata facturilor beneficiarilor fondurilor europene pe şase programe operaţionale, suma fiind asigurată printr-un împrumut din Trezorerie, ce va fi rambursat din sumele care urmează să fie încasate de la Comisia Europeană.
Beneficiarii de fonduri europene îşi vor încasa la timp banii pentru facturile eligibile datorită schimbărilor implementate în sistem. În trecut
s-au înregistrat restanţe la plata facturilor ca urmare a blocării finanţărilor de la Uniunea Europeană. De exemplu, în cazul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) perioada medie de plată a facturilor a fost de aproximativ 70 de zile. Potrivit contractelor de finanţare, sumele datorate beneficiarilor POS DRU ar fi trebuit achitate în cel mult 45 de zile.
„Schimbăm radical abordarea în relaţia cu beneficiarii: vrem ca plata la timp a facturilor să devină regulă în sistem, fondurile UE să ajungă cât mai repede la beneficiari şi astfel să susţinem revigorarea economiei. În această lună, Autorităţile de Management pentru şase programe operaţionale vor achita 1,2 miliarde de lei beneficiarilor de fonduri europene”, a declarat Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Astfel, Autorităţile de Management vor avea la dispoziţie suma menţionată pentru plata facturilor restante ca urmare a aprobării de către Guvernul României a unui împrumut de la Trezorerie. Finanţarea va asigura fondurile de care au nevoie Autorităţile de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), Programul Operaţional Regional (POR), Programul Operaţional Sectorial Mediu, Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POSCCE), Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative (PODCA) şi Programul Operaţional As