Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene a publicat o evaluare a raportului pe Justiţie realizat de Comisia Europeană în privinţa României în care notează că parlamentarii şi miniştrii români au ”au datoria să fie exemple de integritate”. Analiza Consiliului mai arată că autorităţile de la Bucureşti trebuie să întărească sistemul judiciar care este suspus unor presiuni constante. Consiliul mai precizează că aşteaptă numirea şefului DNA şi a prcurorului general într-o manieră transparentă şi că aceste funcţii trebuie să fie ocupate de procurori independenţi, integri şi profesionişti.
Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene a publicat luni 11 martie un comunicat de presă în care face propria analiză a ultimului raport pe Justiţie realizat de Comisia Europeană. Consiliul Afaceri Generale s-a reunit luni 11 martie şi la această şedinţă a fost prezent şi ministrul de Externe, Titus Corlătean.
În opinia Consiliului, raportul pe Justiţie şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare au funcţionat bine. În privinţa României, Consiliul a menţionat că ”apreciază paşii făcuţi cu privire la rolul Curţii Constituţionale”, dar şi asigurările date de România că principiile ”statului de drept vor fi respectate”.
”Consiliul notează că mai trebuie făcute progrese în privinţa întăririi puterii sistemului judiciar, în privinţa îngrijorărilor legate de presiunile asupra sistemului judiciar şi asupra instituţiilor anticorupţie. Miniştrii şi parlamentarii trebuie să fie exemple de integritate”, se mai arată în nota Consilului. În comunicatul de presă se mai menţionează că se aşteaptă ca Parlament României să implementeze un statut şi un cod de conduită.
În privinţa numirii viitorului prcuror general şi a viitorului procuror şef al DNA, Consiliul arată că procedura trebuie să fie una deschisă şi transparentă. ”Cei care vor fi numiţi trebuie să demonstre