Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LIGA 2: Start cu surprize în liga secundă, dar şi scandaluri între jucători şi patron

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 11 martie 2013 ·

Liga secundă la fotbal a pornit la drum în returul campionatului cu surprize în ambele serii. De la startul returului nu s-a mai prezentat formaţia albaiuliană Unirea în seria vestică datorită crizei financiare care şi-a pus efectiv amprenta. S-au mai consemnat două rezultate surprinzătoare în seria ardeleană unde târgmureşenii au pierdut pe propriul teren în faţa celor de la Damila Măciuca, sau victoria arădenilor de la UTA în consideratul derby al vestului cu ACS Poli Timişoara.

Rezultatul de la Arad este în acelaşi timp favorabil Coronei, care în această rundă a stat neavând adversar, păstrându-şi prima poziţie cucerită la terminarea turului. În seria I, estică una din echipele de tradiţie din fotbalului românesc, Sportul Studenţesc, nu s-a prezentat pe propriul teren pentru că, chipurile, nu-şi făcuse vizita medicală dar şi pentru faptul că nu are stadion pe care să dispute meciurile.Urmează ca patronul Vasile Şiman să rezolve urgent situaţia pentru ca această echipă de tradiţie să nu dispară cum au dispărut atâtea altele. Sportul se află în cărţile promovării, dar greu de crezut că vor mai exista în condiţiile în care părinţii jucătorilor au sărit la gâtul lui Şiman pentru că nu i-a plătit pe aceştia de aproape un an. În prima serie, tulcenii au început greu returul cu o remiză pe propriul teren în faţa sucevenilor iar echipa din Otopeni aflată la încheierea turului pe podium cu şanse la promovare, a pierdut acasă în compania gălăţenilor.

Iată de altfel rezultatele primei runde a returului.

Seria I: Săgeata Năvodari - Dinamo II Bucureşti 2-0 (0-0). Tigoianu (70),I.Apostol (86 pen.); CS Otopeni - Dunărea Galaţi 0-1 (0-0). Chipirliu (63); Delta Tulcea - Rapid CFR Suceava 1-1 (0-0). Creţu (90+2)/Găldean (57-pen.); portul Studentesc - Farul Constanţa 0-3 (WO) neprezentare. CFR Brăila - Chindia Târgovişte. ACS Buftea şi FC Botoşani au stat.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, la spital în noaptea de Revelion

HotNews acum 40 minute
Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a ajuns la spital în noaptea de Revelion, transmite News.ro. Diplomatul rus în vârstă de 65 de ani, care are mai multe probleme medicale, a fost transportat cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Floreasca

Sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai mari teologi creştini şi „păzitor de duhuri rele”. Obiceiuri pentru noroc: Vin vărsat pe masă şi pomană pentru săraci

News.ro acum 38 minute
Anul începe cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini, considerat „păzitor de duhuri rele”. În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, tradiţia spune

Polonia preia președinția Consiliului Uniunii Europene. Care sunt prioritățile din acest mandat, care afectează și România

Ziare.com acum 31 minute
Polonia va prelua președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2025, pentru o perioadă de șase luni (ianuarie-iunie 2025). Acest stat a deținut anterior președinția Uniunii în anul 2011. Ceremonia oficială de deschidere

A fost identificată femeia arsă de vie într-un metrou din New York. Criminalul a privit-o până a murit

Ziare.com acum 48 minute
Femeia care a murit după ce a fost incendiată în metroul din New York la începutul acestei luni a fost identificată ca fiind Debrina Kawam, 57 de ani, din Toms River, New Jersey, a anunţat marţi biroul medicului legist din New York, transmite Reuter

Cătălin Predoiu, la intrarea în Spaţiul Schengen: Prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniunea Europeană a României este deplină şi irevocabilă/ Uniunea Europeană este rămâne un proiect viabil, un proiect cu viitor

News.ro acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în noaptea de marţi spre miercuri, la evenimentul organizat cu ocazia intrării României în Spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre, că ”prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniu

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 10 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Românii pot circula liber şi pe rutele terestre, de la 1 ianuarie 2025, în ţările din Spaţiul Schengen/ Ce presupune acest lucru şi în ce condiţii mai pot face controale poliţiştii de frontieră

News.ro acum 3 ore
De la miezul nopţii, românii pot circula liber în ţările din Spaţiul Schengen şi pe şosele, după ce, în 12 decembrie 2024, miniştrii de Interne ai UE au decis să elimine controalele la frontierele interne terestre pentru Bulgaria şi România, începân

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria

Mediafax acum o ora
Practic, călătoriile din România către şi dinspre celelalte state membre Schengen vor fi similare unei călătorii în interiorul ţării. Punctele de trecere a frontierei unde e eliminat controlul începând cu 1 ianuarie 2025 La frontiera româno-bulgară:

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 5 ore
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 12 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

2°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°