Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interpelare privind repararea DN 19 pe tronsonul Livada – Huta Certeze

Publicat in Gazeta de Nord Vest, luni 11 martie 2013 ·

Senatorul PSD de Satu Mare, Valer Marian, a prezentat ieri în Senat o interpelare adresată ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, şi ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, cu titlul “Repararea DN 19 pe tronsonul Livada – Huta Certeze”. Reproducem integral textul interpelării:

Tronsonul cuprins între oraşul Livada şi localitatea Huta Certeze din judeţul Satu Mare al Drumului Naţional (DN) 19 este într-o stare de deteriorare, chiar dezastruoasă, fără precedent în ultimii 30 de ani. Starea cea mai gravă a acestuia este pe perimetrele cuprinse între localitatea Mujdeni şi oraşul Negreşti-Oaş şi între oraşul Negreşti –Oaş şi localitatea Huta Certeze, pe care se află sute de gropi în asfalt, multe cu diametru de 0,5 – 1m. Aceste gropi periclitează siguranţa traficului rutier şi viaţa cetăţenilor, în condiţiile în care în zona Oaşului sunt înregistrate peste 18.000 de autovehicule, generând numeroase accidente de circulaţie, inclusiv mortale. Totodată, aceste gropi provoacă erodarea cauciucurilor şi avarierea autovehiculelor aflate în trafic.

Tronsonul susmenţionat din DN 19 prezintă importanţă şi pentru că asigură legătura cu obiectivele turistice din pitoreasca şi tradiţionalista zonă a Oaşului (Muzeul în aer liber al Ţării Oaşului, staţiunea montană Luna Şes, mănăstirile de la Bixad, Moişeni şi Portăriţa, păstrăvăriile de pe râurile Tur şi Talna, pălinciile din comunele din Oaş, cabanele şi motelurile de la Mujdeni, Valea Măriei, Călineşti-Oaş şi Huta Certeze, unde are loc la începutul lunii mai una din cele mai mari manifestări etno-folclorice din România, Sâmbra Oilor), precum şi cele din Maramureşul voievodal (Cimitirul Vesel şi Mănăstirea din Săpânţa, Memorialul Durerii şi Muzeul din Sighetu Marmaţiei, Mănăstirea Bârsana, pensiunile de pe văile Iza, Mara şi Vaser, staţiunea montană Borşa). De asemenea acest tronso

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 19 minute
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Ministrul Energiei a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului după ce, în urmă cu o săptămână, un incendiu produs la un transformator a lăsat în subteran 300 de mine

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum 24 minute
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 25 minute
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 4 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Ministrul Predoiu, anunț de ultim moment după festivalul „Beach Please!” de la Costinești!

Ziua Constanta acum 4 ore
Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, a anunțat luni, 14 iulie, că se va face o analiză pe marginea desfășurării Festivalului 'Beach Please', așa cum se obișnuiește după fiecare astfel de eveniment. 'Sigur, se face o analiză

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°