Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Razboi de gherila intre sindicatele din invatamantul timisean: luptele se dau pentru cotizanti

Publicat in Opinia Timisoarei, luni 11 martie 2013 ·

Structura sindicala care are cei mai multi membri in unitatile scolare din judetul Timis, „Sindicatul Independent al invatamantului Preuniversitar „Spiru Haret”, este acuzata de o alta organizatie ca a recurs la promisiuni false si chiar ilegale pentru a-si mari numarul cotizantilor.

Potrivit liderului unui „peste mai mic” din lumea sindicala timiseana, membrii sunt atrasi cu promisiunea ca vor primi credite pentru cursuri de perfectionare, fara a participa efectiv la acestea.

„Se folosesc de un fals. Profesorilor li se spune ca daca vor sa primeasca un numar de credite trebuie sa semneze ca intra in sindicatul respectiv. insa nu au cum sa le primeasca, deoarece proiectul acela este de anul trecut si nu mai pot fi trecuti oameni pe lista, pe usa din dos. in mod normal, pentru un curs trebuie sa te inscrii cu sase luni inainte. Oamenii sunt pescuiti cu tot felul de minciuni. Una dintre ele este si informatia falsa ca sindicatul nostru este obligat sa continue procesele pentru persoanele care au iesit din structurile lui”, a declarat Radu Bilavu, presedintele Sindicatului invatamantului Preuniversitar „Paul Popescu Neveanu” Timis.

Potrivit informatiilor oferite de sindicalisti, cea mai folosita metoda este cea a intimidarii prin intermediul directorilor de scoli. „Am fost de fata cand directorul scolii a comis un abuz. Profesorilor li s-au promis credite si s-au impartit fise pentru a trece la respectivul sindicat. Daca nu strang un numar suficient de credite, pot ramane fara post. Au fost multe cazuri de acest fel, stiu si de la alti colegi din alte localitati”, a spus un invatator timisean, care a dorit sa ramana sub protectia anonimatului pentru a nu avea probleme cu directiunea scolii unde preda.

Contraatac dur

De cealalta parte, presedintele sindicatului acuzat spune ca argumentele cu care este atacat sunt false. „Concurenta ne

Articolul in Opinia Timisoarei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 9 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 10 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 7 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 10 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°