Cu o lună în urmă, CCSB dădea publicităţii un sondaj din care reieşea că încrederea în Biserică a scăzut sub 70 la sută, cel mai scăzut nivel din 1990 încoace. Atunci, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române ne transmitea să stăm ”liniştiţi la locurili noastre”, că sondajul nu e relevant, că oamenii încă se duc buluc la biserică.
Ieri, Adevărul a publicat un sondaj, realizat de INSCOP la comanda sa, din care reiese exact acelaşi lucru: încrederea în biserică este la 67 la sută.
După sondajul CCSB, am scris un editorial intitulat ”De ce biserica se duce în jos”, în care am spus că motivele scăderii de popularitate a bisericii sunt aroganţa unor înalţi prelaţi, slaba implicare socială şi lipsa de transparenţă în problema banilor. Au fost atunci multe comentarii la articol, dar ne-au reţinut atenţia cele care ne explicau că e absurd să pretindem bisericii să se implice social concret, atâta timp cât rolul ei este eminamente unul spiritual. Adică biserica ne dă sfaturi, nu şcoli şi spitale. Însă noi credem cu încăpăţânare că toate acestea sunt legate. Nu poţi să-i aduci pe oameni pe calea cea bună dacă nu le dai exemple. Dacă vrei să-i convingi să-şi ajute aproapele, fă-o întâi tu, biserica. Nu e suficient să le-o predici la slujba de duminică, unde, conform purtătorului de cuvânt al BOR, este audienţă maximă.
Mai intervine apoi şi o altă problemă, mult mai gravă, accentuată de exemplul recent al episcopului Paisie Lugojanul. Al doilea om din ierarhia Mitropoliei Banatului este acuzat de DNA că a dijmuit salariile unor angajaţi, punându-i să cotizeze pentru biserică. Numai simpla asociere a unui om al bisericii cu un act de corupţie şi ni se pare strigătoare la cer. Nu spunem noi că episcopul Paisie e vinovat, e treaba justiţiei asta. Dar cum poţi tu, slujitor al lui Dumnezeu, să laşi să planeze asupra ta suspiciunea că ai făcut ceva nec