Deşi nu se încheiase bine scandalul cărnii de cal, în România a izbucnit un altul legat de sectorul agro-alimentar. Ministerul Agriculturii a făcut publică informaţia potrivit căreia în România a fost găsit lapte cu aflatoxină, o substanţă cu efect cancerigen. Autorităţile sanitar-veterinare timişene susţin că au făcut controale şi până în momentul de faţă nu au identificat nimic suspect.
Un nou motiv de restricţii în sectorul agro-alimentar
La doar câteva săptămâni după scandalul cărnii de cal, autorităţile se confuntă cu o nouă problemă care deja are un impact mediatic uriaş. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că o cantitate de lapte care conţine aflatoxină, substanţă cu efect cancerigen, importată din Ungaria, şi o alta aflată la un procesator din România au fost identificate şi retrase de pe piaţă. “Pe măsură ce facem aceste controale, descoperim noi şi noi lucruri. Sunt câteva situaţii de alertă, ultima vizează zona de lapte. S-a identificat lapte care este importat din Ungaria, care conţine aflatoxină. S-a identificat şi un procesator din România cu lapte cu aflatoxină”, a menţionat Daniel Constantin.
Ministrul nu a dorit să facă publice cantitatea de lapte infestată şi nici zona în care a fost descoperită: “Până acum s-au făcut analize, dar nu într-un ritm atât de susţinut. Imediat ce facem analize într-un ritm susţinut, descoperim tot felul de lucruri”. A spus doar că, înainte ca o cantitate de lapte să fie introdusă pe fluxul de producţie se fac anumite analize. Aşa s-a întâmplat în cazul acelui procesator.“În momentul în care a vrut să introducă pe fluxul de producţie laptele respectiv, a fost identificat. Ca atare n-a mai fost introdus şi a fost retras de pe piaţă. Aceeaşi situaţie a fost şi în cazul celui de-al doilea comerciant”, mai spune Daniel Constantin.
Guvernul sârb