Franţa e tot mai mult confruntată cu un nou fenomen, acela al tentativelor de sinucidere anunţate în prealabil pe internet. Într-un an de zile aceste anunţuri s-au dublat obligând autoritătile să ia măsuri.
Un serviciu special al poliţiei a fost instituit pentru a încerca prevenirea dramelor. 75 la sută din persoanele care se sinucid sau au o tentativă în acest sens şi-au anunţat intenţiile în prealabil. Pe vremuri, acest anunţ trecea printr-o cutie postală sau un mesaj pe mesageria telefonică. Astăzi, sinucigaşii îşi anunţă intenţia pe Facebook sau Twitter. Văzută aşa problema, reţelele sociale pot fi considerate din nou vinovate de derive.
Alţii consideră însă că în prevenirea sinuciderilor, internetul a devenit si un vector indispensabil pentru a salva vieţi omeneşti. Numai prin simplul fapt că un internaut aflat la celălalt capăt al Hexagonului, fără să-l cunoască pe sinucigas, poate alerta serviciile de urgenţă.
Pentru a preveni actele disperate, poliţia a detasat de altfel din dispozitivul ei de combatere a cibercriminalităţii un grup de politişti care tratează în urgenţă acest tip de alerte. Scopul este fireste de a-l localiza cât mai repede pe cel care a postat pe reteaua internet un mesaj în care-şi anunţă intenţia de a se sinucide si de a trimite la fata locului o echipă. Instituirea acestei echipe este salutată de asociaţiile care se ocupă tocmai de prevenirea sinuciderilor tinerilor franeczi.
Anul trecut această platformă a primit 484 de alerte, adică mai mult de una pe zi. În 2009 se înregistraseră doar 76 de astfel de alerte iar în 2011 "numai" 214. Creşterea este explicabilă prin faptul că internauţii sunt tot mai numerosi dar şi tot mai prompţi în a reacţiona. De altfel, în munca lor de localizare, politistii sunt atentionati de o serie de "turnători".
Poate fi vorba de moderatorii siturilor internet cum poate fi vo