Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Femeia este iubită şi începe să fie şi respectată"

Publicat in Monitorul de Botosani, luni 11 martie 2013 ·

Medicul şi parlamentarul Tamara Ciofu susţine că, deşi sunt reticenţe faţă de iniţiativele femeilor, acestea se pot afirma prin perseverenţă. Rep.: - Doamna doctor, este societatea din ziua de astăzi misogină? T.C.: - În aceste zile, în special de 8 Martie, foarte multă lume, foarte mulţi bărbaţi sunt văzuţi cu flori. Mulţi dintre copiii noştri merg cu flori la şcoală. Poate că e un moment în care există recunoştinţă faţă de cea care ne-a dat viaţă, poate că este bucuria de a oferi o floare, bucuria că s-a terminat iarna şi au apărut primele flori şi le oferim celor mai frumoase flori din familie. Eu aş spune că în aceste zile este mai puţin vizibil acest misoginism. - Care totuşi încă se mai simte. - A, da. Este o trăsătură de caracter. - Îi este greu unei femei să se impună într-o lume a bărbaţilor? Mă refer la politică. - Să ştiţi că sunt două categorii sociale aproape dominate de femei, şi acestea sunt învăţământul şi sănătatea. Când am terminat facultatea, din 60 de colegi, doar 12 erau bărbaţi. Acum trei ani, când a terminat facultatea fiica mea, era cam aceeaşi proporţie. Într-un an cu 110 studenţi, dacă am numărat 25-26 de băieţi. Iar în politică, deşi există o anumită reticenţă faţă de iniţiativele doamnelor, nu există niciun fel de obstacol concret în calea femeilor. Şi nu cred că există vreun partid politic care să nu aibă ca recomandare ca 30% din reprezentativitate să fie pentru doamne, 30% pentru tineri, iar 40% seniori. - Cum este văzută femeia în ziua de azi în România? - Aş putea să am un punct de vedere în ce mă priveşte şi un punct de vedere general. Mie nu mi-a fost deloc uşor să promovez în politică. Nu mi s-a înlesnit niciunul din paşii pe care a trebuit să-i parcurg. Aş spune că am «ars» cu foarte multă tenacitate toate etapele care au determinat promovarea mea în structurile superioare ale partidului. Deci mi-a fost greu, dar am avut multă det

Articolul in Monitorul de Botosani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum o ora
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 13 minute
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Știri România VIDEO. O femeie a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat!

Ziua Constanta acum 25 minute
O operațiune de salvare a fost finalizată cu succes astăzi, 12 iulie, de către salvamontiștii din Hunedoara, asistați de un echipaj al Inspectoratului General de Aviație (IGAV) Caransebeș. Intervenția a avut loc în Masivul Retezat, unde o persoană d

Turul Franţei: Jonathan Milan a câştigat sprintul la finalul etapei a opta

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul italian Jonathan Milan s-a impus sâmbătă în etapa a opta a Turului Franţei, reuşind astfel prima victorie în Le Tour, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 3 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 3 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°