Va reveni oare în viaţa noastră o guvernare despre care să se creadă, chiar şi cu o prudenţă imens mai mare, că ne va duce spre UE acum? Sau fiecare moldovean îşi va căra în continuare propriile bagaje spre UE-ul râvnit mereu ca un nepoftit?

Va reînvia oare AIE-ul speranţelor noastre ca Sf. Lazăr („biblicul“, nu economicul în acest caz)? Va trece oare suficient de repede starea asta în care este zdrobită orice reputaţie? Astfel încât să nu se ajungă să fie distruse chiar toate din temelie? („Do osnovanya. A zatem?“)

Va mai putea fi închisă, pentru o vreme măcar, Cutia Pandorei, pe care o deschid cu înverşunare ba unul, ba al doilea, ba al treilea? Vor conteni oare revelaţiile, scoase comercial la tarabe, care desfiinţează moral pe oricine? Inclusiv pe cei care se îmbată politic cu apă rece?

Se vor isprăvi vreodată dezamăgirile politice moldoveneşti care au început să îngroape în depresii nu numai pe moldoveni înşişi, dar şi pe prietenii din afară?

Va mai fi posibil să se guverneze cinstit cu un CNA tratat, cel puţin de o parte a elitei, „cu totală neîncredere“?

Este oare posibilă împăcarea doar dacă se vor închide ochii faţă de păcatele „celuilalt“? Sau trebuie să aşteptăm ca „celălalt“ să-şi închidă odată ochii, pe laiţă, de preferat din puşcărie?

Cât va mai trebui să vedem, de exemplu, cum cineva îi dă voie lui Dumnezeu să delegheze pentru moldoveni un şef de stat, ca apoi să-l probozească rău că n-a avut grijă ca trimisul Lui să nu fie deturnat - vezi Doamne! - de ucigă-l crucea?

Mai poate fi clădită o nouă alianţă pentru bună guvernare, altfel decât pe o „minciună salvatoare“? De ce boom-ul „dosarelor“ doar acum şi nu imediat după 2009, cum se ţipa că e justificat să fie? Cât vor mai dura vremurile în care nu mai e posibilă nici prezumţia că e cineva de bună credinţă? De ce stânga cheleşte fir cu fir, iar dreapta