O petrecere de 8 martie dintr-un club din Botoşani s-a transformat, vineri noapte, într-un scandal de pomină, care s-a lăsat cu arestări. Totul s-a întâmplat în Clubul „V8” de pe Bulevardul Mihai Eminescu, după ce mai mulţi clienţi, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, s-au luat la harţă. Spiritele s-au încins aşa că a fost nevoie de intervenţia poliţiei pentru a-i potoli pe scandalagii. Cinci dintre protagonişti au fost conduşi la sediul Poliţiei municipiului Botoşani, unde au fost acuzaţi de ultraj contra bunelor moravuri şi reţinuţi pentru 24 de ore. Bănuiţi că ei au generat întreg scandalul, Leonard P., zis „Armando”, şi Ioan G., zis „Piticel”, au fost prezentaţi în faţa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, care au sesizat instanţa de judecată. „În urma probatoriului administrat, primul dintre suspecţi a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, iar cel de al doilea, care este minor, a fost arestat pentru 19 zile”, a declarat Anca Silion Aramă, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie. O petrecere de 8 martie dintr-un club din Botoşani s-a transformat, vineri noapte, într-un scandal de pomină, care s-a lăsat cu arestări. Totul s-a întâmplat în Clubul „V8” de pe Bulevardul Mihai Eminescu, după ce mai mulţi clienţi, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, s-au luat la harţă. Spiritele s-au încins aşa că a fost nevoie de intervenţia poliţiei pentru a-i potoli pe scandalagii. Cinci dintre protagonişti au fost conduşi la sediul Poliţiei municipiului Botoşani, unde au fost acuzaţi de ultraj contra bunelor moravuri şi reţinuţi pentru 24 de ore. Bănuiţi că ei au generat întreg scandalul, Leonard P., zis „Armando”, şi Ioan G., zis „Piticel”, au fost prezentaţi în faţa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, care au sesizat instanţa de judecată. „În urma probatoriului administrat, primul dint