Preşedintele bulgar, Rosen Plevneliev, ar putea desemna ca premier interimar al Bulgariei un diplomat care trăieşte şi lucrează în străinătate, printre variantele vehiculate numărându-se ambasadorul Bulgariei la Berlin sau cel de la Bucureşti.
Potrivit cotidianului bulgar Standard, Plevneliev şi oamenii săi de încredere au luat o decizie în cursul unei întâlniri secrete de la sfârşitul săptămânii trecute. Premierul interimar ar trebui să fie un bărbat în vârstă de peste 35 de ani, economist fără afiliere politică, care să lucreze în Europa pentru Bulgaria şi să fie cunoscut şi respectat la Bruxelles, informează site-ul Novinite.com.
Experţii speculează că o persoană care se potriveşte acestui profil ar fi ambasadorul bulgar la Berlin, Radi Naidenov, respectat în cercul Angelei Merkel şi diplomat cu studii în Relaţii Internaţionale la Universitatea de Economie Naţională şi Mondială din Sofia.
Un alt nume vehiculat este cel al lui Aleksandr Filipov, ambasadorul Bulgariei în România, angajat al Ministerului de Externe din 2002.
Konstantin Pencev, ombudsman al Bulgariei, a refuzat propunerea de a-şi asuma rolul de premier interimar, motivându-şi decizia prin posibilitatea apariţiei unei serii de alegeri anticipate, care l-ar putea ţine în funcţie pentru o perioadă nedeterminată.
La 21 februarie, Parlamentul bulgar a aprobat demisia Guvernului premierului Boiko Borisov, în contextul protestelor la nivel naţional faţă de facturile mari la energie electrică, sărăcie şi monopoluri.
Alegerile anticipate sunt prevăzute pentru 12 mai, cu doar două luni înaintea termenului din iulie.