Este bine ştiut faptul că în fiecare an selecţia artiştilor care vor reprezenta România la concursul Eurovision este în mod invariabil urmată de circ, atacuri verbale ca la uşa cortului, reglări de conturi în presă şi aşa mai departe. Competiţia în sine este mereu umbrită de câte un scandal cu iz dâmboviţean. Şi în acest an au ieşit scântei.
De data aceasta, în rolul victimei „evoluează“ Lumi-niţa Anghel, care a fost notată cu zero de unul dintre membrii juriului, Ştefan Năftănăilă, declanşându-se astfel un scandal de toată frumuseţea. În acelaşi timp, câştigătorul finalei Eurovision a beneficiat de susţinerea Antenei 3, care l-a invitat în emisiunea „Sinteza zilei“. Mai mult chiar, Mihai Gâdea şi-a îndemnat telespectatorii sa voteze pentru Cezar Oatu.
Cezar (Cezar Ouatu, supranumit „Cezar The Voice“), cu un timbru uşor recognoscibil de contratenor, a obţinut un total de 20 de puncte, de la juriu şi de la public, el fiind urmat de trupa Electric Fence şi de Luminiţa Anghel.
Dan Manoliu, preşedintele proiectului Eurovision, a declarat că, şi în condiţiile în care ar fi primit notă maximă de la Năftănăilă, Luminiţa Anghel nu l-ar fi putut ajunge pe Cezar.
Până şi politicienii s-au implicat în poveste, europarlamentarul PDL Sebastian Bodu, de pildă, notând pe contul său de Facebook: „Felicitări, Antena 3! V-aţi implicat cu succes în desemnarea câştigătorului reprezentantului Eurovision doar pentru că o adunătură de habotnici politic au crezut că, «organizându-se» pe Facebook, îl vor bate pe Robert Turcescu (care a participat la concurs cu trupa «Casa Presei»). Şi aşa ne-am trezit cu sopranu’ ăsta jalnic. Şi tot aşa o competiţie muzicală a fost confiscată politic, şi de-o parte, şi de cealaltă. Probabil că cel supranumit «The Voice» se va întoarce în patria-mumă ca «The Freak»“.
Ce e drept, Cezar s-a comportat uşor patetic, el făcând de vreo