Orice s-ar spune, există oameni care au încredere în justiţie şi în autorităţi. Exemplul (real) pe care îl voi da este departe de a fi cel mai reprezentativ în acest sens, însă are ceva aparte.

Este şi tragic şi comic. Amestec de condimente pe malul Dâmboviţei. Şi iute şi dulce şi amar şi sărat. O poveste fără morală, doar vie.

Personajul poartă un nume 3D (3D-ul nu era încă la modă). Pavel Paul Paulică. Are 21 de ani şi ceva. Este un fel de zugrav. Nu e vreun meşter, lucrează cu ziua, ici şi colo, pe apucate. După posibilităţi şi după oferte.

În toamna anului de graţie 200... lucrează în apartamentul numitei A..., în etate de 73 de ani. Pune faianţă în baie. Şi împrumută de la ea nişte bani. Îi lasă certificatul de naştere drept garanţie că va termina cu seriozitate lucrarea. Şi că va da înapoi banii luaţi cu împrumut.

Cam în aceeaşi perioadă, de voie de nevoie, Pavel Paul Paulică se apucă de furat. Sparge un magazin , fură casa de bani, o cară în spinare. Obosit, popseşte pe un maidan să-şi mai tragă sufletul. Aşează casa de bani lângă el. Alţi doi hoţi vin şi i-o fură. Pentru prima dată în spiritul lui Pavel Paul Paulică triumfă încrederea în justiţie. Pavel Paul Paulică sună la 112 şi anunţă că i s-a furat casa de bani. Îşi dă la telefon toate datele de stare civilă.

Este reţinut pentru furtul casei de bani, arestat, trimis în judecată, condamnat cu suspendare. (În treacăt fie spus, casa de bani, recuperată în cele din urmă, se dovedeşte a fi aproape goală.)

Aşa că, în primăvara anului următor, aproape reeducat şi cu valoarea muncii cinstite întipărită în minte, Pavel Paul Paulică iese din închisoare. A doua zi revine la apartamentul numitei A... în etate de 73 de ani. Sună la uşă cu gândul să-şi desăvârşească treaba, să-şi recupereze certificatul de naştere, să achite cumva datoria (are câţiva – insuficienţi – lei la el