Evenimentul anual a adunat la start 180 de persoane şi s-a desfăşurat în incinta sălii banqueting CSA. Pe lângă premierea celor mai bune grupe de vânătoare şi alegerea celei mai frumoase vânătoriţe, mesenii s-au desfătat cu bucate tradiţionale şi un program artistic de excepţie.
Marius Maşca directorul AVPS Turda spune că activitatea a debutat de la ora 14 şi s-a prelungit până spre miezul nopţii.
Vânătorii au fost însoţiţi de soţiile acestora, dar au fost prezente şi oficialităţilor locale, deputatul Mircea Irimie, viceprimarul Lucian Nemeş, primarii localităţilor învecinate unde asociaţia are fonduri de vânătoare.
"Am avut o tombolă frumoasă, a fost un sfârşit de sezon reuşit....s-au înmânt diplome celor care s-au remarcat în combaterea răpitorilor, în administrarea fondului piscicol şi a celui cinegetic" explică Marius Maşca.
AVPS Turda are 192 de membri vânători şi aproximativ 600 pescari.
Cu această ocazie s-au purtat discuţii privind planurile de viitor ale asociaţiei şi a fost prezentat noul preşedinte al AVPS, Constantin Călugăr.
Evenimentul anual a adunat la start 180 de persoane şi s-a desfăşurat în incinta sălii banqueting CSA. Pe lângă premierea celor mai bune grupe de vânătoare şi alegerea celei mai frumoase vânătoriţe, mesenii s-au desfătat cu bucate tradiţionale şi un program artistic de excepţie.
Marius Maşca directorul AVPS Turda spune că activitatea a debutat de la ora 14 şi s-a prelungit până spre miezul nopţii.
Vânătorii au fost însoţiţi de soţiile acestora, dar au fost prezente şi oficialităţilor locale, deputatul Mircea Irimie, viceprimarul Lucian Nemeş, primarii localităţilor învecinate unde asociaţia are fonduri de vânătoare.
"Am avut o tombolă frumoasă, a fost un sfârşit de sezon reuşit....s-au înmânt diplome celor care s-au remarcat în combaterea răpitorilor, în administ