Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Instituţiile de cultură, la un pas de comasare

Publicat in Gazeta de Maramures, luni 11 martie 2013 ·

Se redeschide „cutia comasării” pentru instituţiile de cultură maramureşene. Deja scenariul a fost aplicat în Sighetu Marmaţiei, iar consilierii judeţeni vor să aplice metoda şi la nivelul „centrului”.

Blocade politice şi lupte pe orgolii. Pe scurt, ingredientele unei epopei care a tot fost pusă pe tapet de o vreme încoace: comasarea instituţiilor de cultură. Numai că, în premieră, modelul a putut fi aplicat la Sighetu Marmaţiei. Deşi nici în „capitala Maramureşului Istoric” ideea nu e la prima tentativă de aplicare, de această dată a putut fi finalizată. Astfel, Casa de Cultură, Şcoala de Artă „Gheorghe Chivu” şi Biblioteca Municipală „Laurenţiu Ulici” au devenit o singură instituţie, din motive ce ţin de eficienţă. Eficienţa activităţilor şi eficienţa economică.

Şi la nivelul judeţului se tot vorbeşte despre comasarea instituţiilor de cultură, dar, până la această dată, ecuaţia comasării a rămas tot nerezolvată. În ultima şedinţă a Consiliului Judeţean, consilierii Eugenia Godja şi Anton Rohian au redeschis “Cutia Pandorei”. Întrebarea e dacă acţiunea va fi blocată din nou de orgolii şi de faptul că unii directori îşi vor pierde fotoliul. Rohian spune că: „Aş vrea ca prin acest demers să fie o chestie politizată sau să deranjăm pe cineva. Se doreşte să fie o politică unitară, să tragă toate instituţiile de cultură în aceeaşi direcţie. Mulţi doar bat clanţa de la uşă, dar bănuiesc că se va finaliza această treabă printr-o voinţă politică.

Ce avantaje ar fi? Avantajele trebuie să le spună ei, pentru că nu trebuie să existe un avantaj pecuniar, nu trebuie să fie un avantaj că eu, Rohian, de exemplu, sunt astăzi acolo.

Vreau să vedem exact despre ce este vorba ca şi importanţă pe cultură. Şi nu trebuie să ne uităm la 3, 4, 5 angrenaje care se numesc directori sau contabili şefi. Ci trebuie să gândim într-adevăr ca lucrurile

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii ar putea scăpa de vize pentru a călători în SUA

Wall-Street.ro acum 49 minute
România ar putea scăpa oficial de vize pentru Statele Unite dacă intră în programul Visa Waiver. O întâlnire în acest sens va avea loc vineri, 10 ianuarie, la Washington D.C., între Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro M

Cum arată Cazinoul din Constanța după renovare: ”La un pas de redeschidere” FOTO

Ziare.com acum 46 minute
Cazinoul din Constanţa este la "un pas de redeschidere", a anunţat miercuri, 8 ianuarie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a precizat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emble

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum o ora
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

Ana Birchall solicită Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României

NapocaNews acum o ora
Se bate la uși închise. Țara nu mai are justie din 6 decembrie 2024? Ana Birchall a solicitat, miercuri, Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României și interimatul acestei funcții. ‘România este în acest moment o

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum 2 ore
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Victor Ponta anunță că nu va candida la alegerile prezidențiale. Sfat pentru Ciolacu: „Sper să nu candideze”

HotNews acum 50 minute
Victor Ponta i-a recomandat lui Marcel Ciolacu să nu candideze din nou pentru funcția de președinte întrucât din poziția de prim-ministru e ușor să fie atacat, dar a subliniat că îl va susține dacă va decide altfel. Întrebat într-o emisiune la Digi2

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum 3 ore
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, suspectați că au încălcat controlul judiciar. Procurorii DNA verifică dacă au fost implicați în abordarea martorului-denunțător

HotNews acum o ora
Suspiciunea a pornit după ce martorul-denunțător din dosarul foștilor generali SRI, Cătălin Hideg, a fost abordat de către o persoană în legătură cu acest dosar. Procurorii DNA vor să verifice dacă această abordare a avut loc la solicitarea expresă

Iulian Anghel, ZF: De ce este atât de greu să găseşti un prezidenţiabil? Pentru că afacerile mari şi averile mari se fac în afara Bucureştiului, nu în curtea lui Marcel Ciolacu

Mediafax acum 43 minute
De ce nu vrea nimeni să fie un Donald Trump mai mititel? Simplu. Pentru că unul care iese în faţă este expus. Oamenii încep să se întrebe/să te întrebe “cine eşti”, “de unde vii”, “ce avere ai”, “cu ce business ţi-ai făcut averea” şi alte chestii.

Vremea

București
acum

14°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

7°/12°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°