Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Când se vor recupera zilele de 2 şi 3 mai

Publicat in Ziua de Cluj, luni 11 martie 2013 ·

Minivacanţa de 1 Mai şi Paşte oferită de Guvern va fi recuperată în două sâmbete din luna mai. Potrivit unei Hotărâri de Guvern, bugetarii au primit două zile libere, în 2 şi 3 mai. Sindicaliştii, deşi încântaţi de decizia Executivului, arată că vor recupera minivacanţa de dinainte de Paşti în două zile de sâmbătă. Singurii care vor scăpa de recuperări sunt, potrivit sindicaliştilor, bugetarii din sistemul de învăţământ.

"Mi se pare benefic să acorde două zile libere, deşi le vom recupera. Nu am văzut nimic în Monitorul Oficial, dar am înţeles că se vor recupera zilele libere acordate. Deci în 18 şi 25 mai probabil că vom lucra", a declarat Ştefan Roman, liderul Sanitas Cluj. Asistenţii medicali şi doctorii care vor fi în spitale, vor lucra în cele două zile libere în regim de weekend. "Cel puţin 30% din personal va lucra în 2 şi 3 mai, la fel ca într-o zi de weekend", a apreciat Roman.

Şi bugetarii din sectorul de Finanţe vor recupera cele două zile libere, potrivit sindicaliştilor. "Zilele libere sunt binevenite, iar recuperarea nu e o problemă, suntem obişnuiţi să le avem, ca să avem încasări. Toţi colegii mei au primit bine vestea, însă urmează să vedem când le vom recupera. Probabil că vom lucra două sâmbete consecutive pentru a putea strange banii de la contribuabili", a explicat Ilie Rostogol, liderul sindicatului Sedlex Cluj. Elevii vor recupera cele două zile libere pe parcursul anului, potrivit sindicaliştilor din Educaţie. Dascălii nu vor fi nevoiţi să se întoarcă în clase în vreun weekend. „Nu s-a stabilit nimic oficial legat de eventualele recuperări pentru cele două zile libere. Am întrebat la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi nu ni s-a transmis nimic în mod expres. Mai mult ca sigur recuperarea se va face în timpul anului", a explicat Lucia Cojocaru, preşedinta Sindicatului Liber pentru Învăţământul Preuniversitar Cluj.

Guvernul a d

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă de incendiu la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Videle, în incinta spitalului/ Clădirea, inundată parţial cu fum/ 75 de persoane, evacuate/ Nu sunt victime - FOTO

News.ro acum 42 minute
Pompierii au fost sesizaţi, luni seară, privind producerea unui incendiu la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Videle, aflat în incinta Spitalului Orăşenesc, clădirea fiind parţial inundată cu fum. Un număr de 75 de persoane au fost evacuate, fără a

Târgul de Crăciun din București se inaugurează pe 29 noiembrie, în Piața Constituției. Va fi deschis până pe 26 decembrie

Libertatea acum o ora
Târgul de Crăciun din București se va deschide pe data de 29 noiembrie, în Piaţa Constituţiei, a anunțat primarul Capitalei, Nicuşor Dan.

Cutremur în Superliga! Fotbalistul liderului U Cluj, prins DOPAT cu o substanță interzisă » A cerut de urgență rezilierea contractului

Gazeta Sporturilor acum o ora
, fotbalistul liderului Universității Cluj, a fost depistat pozitiv la Furosemid, o substanță interzisă.

Marius Tucă Show începe marți, 5 noiembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Bogdan Teodorescu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Bogdan Teodorescu, analist politic. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Viktor Orban le recomandă opozanților săi să se mute în România: „Vorbim după”

HotNews acum 3 ore
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a izbucnit luni pe Facebook după ce opoziția i-a atras atenția prim-ministrului că România a depășit Ungaria la indicatorii economici. „Dacă credeți că românii ne lasă în urmă, vă sugerez să vă mutați acolo, iar câ

Nelu Tătaru a fost plasat sub control judiciar pentru luare de mită

Mediafax acum 3 ore
Procurorii din cadrul DNA Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 4 noiembrie 2024, faţă de Nelu Tătaru, medic specialist în cadrul Spitalului Municipa

Unirea Slobozia - FC Botoşani 1-0. Moldovenii rămân pe ultimul loc în Superligă

Mediafax acum 2 ore
Partida a fost echilibrată, ambele echipe ratând ocazii importante. În minutul 24, FC Botoşani a fost aproape de a deschide scorul prin Florescu, care a şutat în bară din lateral după ce s-a infiltrat în careul advers. Trei minute mai târziu, Ongend

Judecătoria Mangalia a prelungit arestul preventiv pentru Vlad Pascu

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Mangalia a prelungit, luni, 04 noiembrie 2024, arestul preventiv pentru Vlad Pascu. Arestul preventiv a fost prelungit cu încă 60 de zile, până la începutul anului viitor. Menţine măsura arestării preventive faţă de inculpatul Pascu Mate

Temperaturi anormale pentru noiembrie în România. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Mediafax acum 10 ore
ANM a emis, luni, estimările pentru perioada 4 noiembrie - 17 noiembrie. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), după data de 10 noiembrie, vremea se va răci semnificativ în toată ţara. În Transilvania, temperaturile maxime vor scăd

O femeie a murit în curtea spitalului din Slatina la 15 minute de la externare. Mai multe anchete au fost declanșate

HotNews acum 4 ore
În urmă cu două săptămâni, o femeie în vârstă de 70 de ani care a fost adusă la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Slatina a murit în curtea unității medicale, la scurt timp de la externare, informează luni News.ro. Managerul spitalului, Angela

Vremea

București
acum

lun.

5°/14°
mar.

5°/10°
mie.

4°/12°
joi

6°/14°
Iasi
acum

lun.

3°/11°
mar.

0°/8°
mie.

1°/11°
joi

4°/14°
Constanta
acum

lun.

5°/14°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/10°
mar.

1°/10°
mie.

2°/11°
joi

3°/13°
Timisoara
acum

lun.

3°/12°
mar.

2°/13°
mie.

4°/14°
joi

5°/15°