Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Garda Financiară a amendat industria de gambling cu 3,5 milioane lei

Publicat in Bursa, marți 12 martie 2013 ·

Industria de gambling a fost sancţionată, anul trecut, cu amenzi în valoare de circa 3,5 milioane de lei şi confiscări în cuantum de 179.342 lei, acestea fiind aplicate de Garda Financiară.

Potrivit informaţiilor pe care ni le-au furnizat reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), au fost întocmite 21 de sesizări penale, pentru un prejudiciu adus bugetului de stat estimat la aproape 3,3 milioane de lei.

"Garda Financiară efectuează verificări în domeniul jocurilor de noroc, conform competenţelor legale. Astfel, în anul 2012, au fost efectuate 1.120 verificări, la nivel naţional, privind respectarea normelor legale în vigoare de către organizatorii de jocuri de noroc", ne-au spus sursele citate.

Acestea ne-au precizat că, anul trecut, au fost emise 16 autorizaţii de exploatare pentru pariuri cu cotă fixă, faţă de 12, în 2011, 15 autorizaţii pentru bingo în săli de joc (16, în 2011), şapte pentru jocuri tip Cazinou, faţă de 11 în 2011 şi 63.396 autorizaţii pentru jocuri tip slot machine (57.560, în 2011), în timp ce pentru bingo televizat nu a fost emisă, anul trecut, nicio autorizaţie (în 2011 a fost emisă o astfel de autorizaţie).

În anul 2011, au fost efectuate 1.240 de verificări ce au avut ca rezultat aplicarea de amenzi în cuantum de circa 4 milioane de lei şi confiscări în cuantum de 188.290 lei, fiind întocmite un număr de 29 de sesizări penale, pentru un prejudiciu adus bugetului de stat estimat la peste 4 milioane de lei.

În cadrul verificărilor efectuate de Garda Financiară în domeniul jocurilor de noroc, au fost constatate abateri de la legislaţia specifică domeniului, precum şi abateri de la disciplina financiar-contabilă.

Pe lângă sancţiunile contravenţionale cu amenzi aplicate, au fost înaintate Comisiei de autorizări a jocurilor de noroc propuneri de revocare sau suspendare a dreptului de orga

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan: Măsurile de austeritate sunt provizorii; Guvernul a spus că nu creşte TVA la învestire

BusinessMagazin acum 11 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat, luni, că măsurile de austeritate sunt provizorii, iar în ceea ce priveşte creşterea TVA-ului, a spus că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va creşte. Admini

Nicușor Dan răspunde tuturor întrebărilor despre măsurile fiscale într-o conferință de presă. LIVE de la ora 10.00

Adevarul acum o ora
Nicușor Dan susține luni, de la ora 10.00, o conferință de presă în care este aşteptat să răspundă la toate întrebările referitoare la pachetele de măsuri economice adoptate de Guvernul Bolojan.

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

București: Caniculă și furtuni, Cod galben de disconfort termic până miercuri dimineață

Mediafax acum 45 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoză specială pentru municipiul București, valabilă între 14 iulie, ora 12:00, și 16 iulie, ora 10:00. Capitala se va confrunta cu un val de căldură persistent, însoțit de disconfort termic

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum o ora
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 2 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Bolojan, cină sub paza SPP cu un „rechin imobiliar” în Capitală

Mediafax acum 16 minute
Noul lider al Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, a marcat în mod discret, dar elegant, un moment definitoriu pentru cariera sa politică: preluarea conducerii PNL. A mers la un restaurant italienesc din Capitală, într-un cadru restrâns și ate

Completări cheie în noua lege referitoare la Directiva NIS 2: trei aspecte importante pentru companii începând cu 10 iulie 2025

HotNews acum 13 minute
Validarea legislativă a măsurilor prevăzute de OUG 155/2024, act normativ care transpune Directiva NIS (Network and Information Security) 2 la nivel local, a avut loc prin publicarea în Monitorul Oficial în data de 7 iulie 2025 a Legii 124/2025. Ace

Vremea

București
acum

30°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°