Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: „O să fiu la începutul discursului lui Băsescu din Parlament“

Publicat in Adevarul, luni 11 martie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat luni, la Palatul Parlamentului, că, în calitate de prim-ministru, va participa la începutul discursului preşedintelui Traian Băsescu din Parlament, după care va pleca la Guvern.

„Eu sunt primul-ministru şi, pe baza unei relaţii instituţionale normale, o să fiu la început, după care trebuie să merg înapoi la Guvern, pentru că trebuie să mă întâlnesc cu ministrul britanic pentru relaţii europene. Fiecare grup, fiecare parlamentar are o opţiune, cei de la PSD fac ce cred ei mai bine“, a precizat Ponta.

Referitor la decizia parlamentarilor liberali de a nu participa la discursul preşedintelui, Ponta a spus că „e în regulă“, întrucât parlamentarii liberali nu au o poziţie comună cu cei de la PSD . „Numai la PCR şi PDL erau toate părerile la fel. La noi, mai gândeşte fiecare cu mintea lui“, a adăugat el.

Potrivit premierului, preşedintele Traian Băsescu are dreptul să se adreseze Parlamentului şi nu l-a împiedicat nimeni, dar că niciun parlamentar nu are vreo obligaţie să participe.

Întrebat ce a vrut să spună prin faptul că aşteaptă de la şeful statului să spună adevărul în Parlament, Ponta a răspuns că doar preşedintele ţării, primul-ministru şi ministrul de Externe au acces la toate documentele.

„Eu am cerut public un singur lucru, ca acea campanie mincinoasă şi ticăloasă declanşată în România, că se opune Franţa, Danemarca, Austria, că sunt 7 ţări, că sunt 10 ţări, la un moment dat erau 30 de ţări care se opuneau intrării României în Schengen, trebuie dezminţită de către cei trei oameni care au acces la toate documentele“, a mai spus el.

Preşedintele Traian Băsescu se va adresa Camerelor reunite ale Parlamentului, marţi, la 15.00, au decis, luni, Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Firea, scrisoare deschisă către Nicuşor Dan: E a două oară când vă scriu pentru a vă chema la o dezbatere despre ce am făcut fiecare la Primăria Capitalei / V-aţi dovedit liderul unei echipe care a stat...pe timpul bucureştenilor

News.ro acum o ora
Candidatul PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea, fost primar, i-a adresat duminică o scrisoare deschisă actualului edil Nicuşor Dan, chemându-l la o dezbatere despre ce a făcut fiecare la Primăria Capitalei. ”V-aţi dovedit liderul unei echipe ca

Portalul de servicii online al MAI a fost accesat de peste 8,9 milioane de ori

Mediafax acum o ora
Portalul de servicii online al Ministerului Afacerilor Interne (https://hub.mai.gov.ro/O) a fost accesat de peste 8,9 milioane de ori, fiind create peste 462.000 de conturi, anunţă reprezentanţii instituţiei. Serviciul de eliberare online a cazierel

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Dolj: Copil înecat într-o baltă din zona unui baraj. Poliţia a deschis dosar penal pentru a stabili împrejurările decesului

News.ro acum 2 ore
Un copil în vârstă de 13 ani a murit înecat, în seara zilei de 1 iunie, într-o baltă din zona barajului Castranova din judeţul Dolj. Trupul băiatului a fost găsit, însă era prea târziu pentru a putea fi salvat. Poliţia anunţă, duminică, deschiderea

Un nou test de sânge care poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân a fost apreciat ca o descoperire „ncredibil de interesantă”

HotNews acum o ora
Un nou test de sânge poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân cu trei ani înainte ca tumorile să se vadă la tomografie, o descoperire „incredibil de interesantă” care ar putea ajuta mai multe femei să învingă definitiv această boală, s

Stormy Daniels, după verdictul în cazul lui Donald Trump: Cred că ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii

HotNews acum 3 ore
Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels spune că Donald Trump, găsit vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către starleta porno, ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunită

SRI, căderea în purgatoriu si ieșirea

Ziua News acum 44 minute
Ceea ce s-a întâmplat și încă se întâmplă în interiorul Serviciului Român de Informații dar și în ceea ce-i privește pe unii rezerviști este extrem de periculos și începe să bubuie în plan intern și extern. O importantă instituție a statului menită

Ciucă, de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de cancer: Avem datoria de a creşte speranţa de viaţă a pacienţilor oncologici şi de a-i ajuta să ducă o viaţă cât mai aproape de cea de dinainte - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă afirmă, în mesajul transmis de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de cancer, că autorităţile au datoria de a creşte speranţa de viaţă a pacienţilor oncologici şi de a-i ajuta să ducă o viaţă cât mai

Arabia Saudită va vinde acţiuni Aramco de 13,1 miliarde de dolari, testând interesul investitorilor internaţionali

HotNews acum 2 ore
Arabia Saudită şi bancherii săi vor începe duminică să primească comenzi pentru acţiuni în valoare de până la 13,1 miliarde de dolari la gigantul său energetic Aramco, într-un test major al interesului investitorilor internaţionali, potrivit News.ro

Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone

News.ro acum 15 minute
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Vremea

București
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

28°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°