Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul românilor care au cont pe Facebook a depăşit 5,8 milioane

Publicat in Ziua de Vest, luni 11 martie 2013 ·

Timișoara a retrogradat pe locul patru

Numărul utilizatorilor români ai reţelei de socializare Facebook a ajuns, în prima jumătate a lunii martie, la peste 5,8 milioane, în creştere cu 3,6% faţă de ultimele date publicate la sfârşitul lui ianuarie, arată statistica realizată de portalul facebrands.ro. Potrivit sursei citate, din cei 5.806.820 posesori români de cont Facebook, 96,96% şi-au setat oraşul de reşedinţă, iar rata de acoperire în rândul populaţiei este de 27,06%, respectiv de 67,69% în comunitatea internauţilor. În ceea ce priveşte regiunile în care se găsesc cei mai mulţi utilizatori de Facebook, Bucureşti conduce cu un număr de 1.325.160 (23,54% din total), urmat de Cluj-Napoca, cu 229.200 utilizatori (4,07%) şi Iaşi, cu 228.280 conturi (4,05% din total). Aflat, la începutul acestui an, pe podium, oraşul Timişoara a retrogradat, în prima jumătate din martie, pe locul 4 cu un număr de 226.600 utilizatori de Facebook (4,02% din total). La polul opus s-au clasat locuitorii din: Caransebeş (10.960 conturi, 0,19% din total), Medgidia (10.460 conturi, 0,19%), Huşi (10.120 conturi, 0,18%) şi Rădăuţi (10.020 conturi, 0,18%). În funcţie de vârstă şi sex, cele mai multe persoane s-au încadrat în eşantionul 25-34 ani (30,1% din total), apoi cele între 18 şi 24 de ani (29,3%), între 35-44 ani (16,1%) şi 13-17 ani (14,9%). Totodată, bărbaţii rămân, în continuare, cei care au cele mai multe conturi de Facebook, cu 50,85%, în timp ce femeile deţin 49,15% din total. Din punct de vedere al stării civile a utilizatorilor de Facebook, cei mai mulţi (34,68%) şi-au declarat statul de 'Singur/ă', urmaţi de cei căsătoriţi (33,87%) şi de persoanele aflate într-o relaţie (26,51%) sau logodite (4,94%). În clasamentul general al vedetelor autohtone cu cei mai mulţi fani pe Facebook continuă să conducă Inna (8,17 milioane), urmată de Alexandra Stan (2,33 milioane) şi

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 7 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum o ora
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum o ora
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 4 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum o ora
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 4 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 10 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°