Un weekend foarte bun pentru proprietarii de restaurante și cluburi din Târgu Jiu s-a dovedit a fi cel care tocmai a trecut. Pentru că doamnele au sărbătorit vineri Ziua Internațională a Femeii, iar domnii, mai puțin tradiționala zi a bărbaților, sâmbătă, cluburile și restaurantele au fost prima opțiune atât pentru reprezentantele sexului frumos, cât și pentru cei care au vrut să completeze cele 44 de pahare pe care „trebuie” să le consume pe data de nouă martie.
Încă de la începutul săptămânii trecute, atât cluburile, cât și restaurantele din oraș și-au prezentat oferta de 8, respectiv 9 martie. Meniuri speciale, surprize muzicale sau prețuri speciale, toate au făcut parte din programul oferit doamnelor, dar și domnilor, weekendul trecut.
Atât cluburile, cât și restaurantele s-au dovedit a fi neîncăpătoare la sfârșitul săptămânii trecute. Pentru a fi siguri că nu vor rămâne fără o masă la restaurant, dar și în club, târgujienii și-au făcut rezervări chiar cu câteva săptămâni înainte, cei mai puțin practici fiind nevoiți să se mulțumească cu puținele locuri rămase nerezervate.
Surprize sexi pentru doamne
Ca în fiecare an, cele mai norocoase au fost doamnele și domnișoarele. Pe lângă muzica bună, distracția și băuturile gratuite pe care unele dintre cluburile gorjene le-au oferit cadou de 8 Martie, reprezentantele sexului frumos au avut parte și de ,,mărțișoare” speciale. Anumite cluburi au ales să le surprindă pe doamne și domnișoare cu un număr de striptease pregătit special pentru această ocazie de către dansatori profesioniști. Doamnele s-au distrat, cele mai îndrăznețe dintre ele au urcat chiar și pe scenă alături de dansatori, iar la finalul serii au plecat cuminți către case.
Un weekend foarte bun pentru proprietarii de restaurante și cluburi din Târgu Jiu s-a dovedit a fi cel care tocmai a trecut. Pentru că doamnele a