Fondurile europene, în special fondurile structurale şi de coeziune, au început să atragă din ce în mai multe dezbateri în spaţiul public romȃnesc. Articolul de faţă problematizează şi adoptă o atitudine critică faţă de cȃteva din problemele sistemice ale acestui domeniu. Ca persoană care are ceva experienţă în lucrul cu fondurile europene, nu pot să nu fiu uimită în faţa dezbaterii foarte haotice cu privire la ce s-a întȃmplat anul trecut de s-a ajuns la suspendarea plăţilor pe Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU). E uimitor că în faţa acestui eşec nu avem responsabili. Pentru mine motivele pot fi rezumate la două elemente de sistem: nu prea ştim ce înseamnă de fapt fondurile europene şi ineficienţa generală în managementul fondurilor publice. Aceste subiecte vor fi dezbătut pe larg în cadrul atelierului dedicat fondurilor structurale la Eurosfat, pe 15 martie 2013.

Concentrarea pe absorbţie şi nu pe impact

Probabil cea mai importantă problemă în gestionarea fondurilor europene în România este aceea că uităm de ce primim aceşti bani. Nu cred că este adevărat faptul că ei ni se cuvin – ei vin ca urmare a unei politici de investiţie a UE, chiar dacă politica regională a UE funcţionează şi pe principiul solidarităţii, având ca obiectiv reducere disparităţilor economice, sociale şi teritoriale între regiunile europene. De aceea, a spune că ni se cuvin aceste fonduri este cel puţin inexact. Acestea sunt mai curând o investiţie a UE în regiuni, pentru a evita efectele acestor disparităţi asupra funcţionării sale în ansamblu. Biblic, este o investiţie în a învăţa regiunile să pescuiască singure, astfel încât să nu fie necesară hrănirea lor cu peşte generaţii la rând. Şi noi avem acces la ele, în virtutea faptului că suntem stat membru.

Mecanismul prin care noi ajungem să avem acces la fondurile europene este aşadar strâ