Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful BEI îi explică lui Băsescu: Pentru absorbţie mai bună, mai multă creativitate

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 11 martie 2013 ·

Preşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), Werner Hoyer, a promis, în cadrul unei întâlniri cu Traian Băsescu că va susţine financiar în continuare România, pentru că „s-au făcut eforturi în ultimii ani".

Preşedintele BEI a declarat că România stă bine din punct de vedere financiar, însă mai are multe de făcut până să ajungă la nivelul celorlalte ţări din UE, scrie Ziare.com.

Acesta şi-a manifestat optimismul că România va fi sprijinită în continuare. „Banca Mondială este gata să vă acorde sprijin şi să facă mai multe pentru România. Desigur că suntem conştienţi de constrângerile bugetare pe care le aveţi, dar nu putem să nu observăm că situaţia este stabilă în ţara dumneavoastră, în ultimii ani", a mai spus Werner Hoyer. Traian Băsescu şi oficialul BEI au abordat şi problema fondurilor europene pe care România nu reuşeşte să le absoarbă. „Cum se face că suntem capabili să obţinem bani pentru investiţii de la instituţiile bancare europene şi nu suntem în stare să absorbim bani din fonduri europene? Puteţi să vă explicaţi această contradicţie, pentru că avem de-a face cu mai mult sau mai puţin aceleaşi condiţii?", a întrebat şeful statului. Preşedintele BEI a răspuns că este nevoie de mai multă „creativitate". „Este o problemă foarte spinoasă. Îmi e greu să mă pronunţ, dar cred că este nevoie de mai multă creativitate. Trebuie să ne asigurăm că nu pierdem bani, pentru că la sfârşitul zilei ne va fi ruşine dacă fondurile valabile pentru ţara dumneavoastră nu vor fi absorbite", a răspuns Werner Hoyer.

Preşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), Werner Hoyer, a promis, în cadrul unei întâlniri cu Traian Băsescu că va susţine financiar în continuare România, pentru că „s-au făcut eforturi în ultimii ani".

Preşedintele BEI a declarat că România stă bine din punct de vedere financiar, însă mai are multe de făc

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum o ora
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 35 minute
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 50 minute
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 54 minute
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 22 minute
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 4 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 3 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Incidente înainte de finala Cupei Franţei: Două autobuze în flăcări după ciocniri între fanii echipelor Lyon şi PSG – VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sâmbătă, cu câteva ore înainte de finala Cupei Franţei, dintre PSG şi Olympiqie Lyon, meci clasificat de autorităţi ca fiind de mare risc, ciocniri violente între suporteri au izbucnit la staţia de taxare de la Fresnes, informează AFP. Preşedintele

Vremea

București
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/18°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°