Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opţiune de formare pentru personalul didactic

Publicat in Flacara Iasului, luni 11 martie 2013 ·

Cadrele didactice şi personalul implicat în procesul de educaţie au posibilitatea să-şi dezvolte sfera de activitate, participând la „Programul de formare a personalului implicat în activităţile de proiectare, monitorizare şi evaluare curriculară“.

Programul face parte din proiectul „Cadru de referinţă al curriculumului naţional pentru învăţământul preuniversitar: un imperativ al reformei curriculare“, al cărui beneficiar este Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE). Pentru a se înscrie, cadrele didactice ieşene trebuie să acceseze site-ul CNEE şi să completeze formularul respectiv, până pe data de 17 martie. Activitatea urmăreşte formarea unui număr de 8.000 de persoane-resursă care, la final, vor fi evaluate şi certificate că au parcurs programul de formare. Pentru a fi selectaţi, candidaţii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: să fie cadru didactic sau să facă parte din personalul care este implicat în activităţi de proiectare, monitorizare şi evaluare curriculară, să aibă experienţă didactică în învăţământul preuniversitar, cu minimum grad II didactic, cunoştinţe minime de operare PC, acces zilnic la internet. Obiectivul proiectului îl reprezintă revizuirea, completarea şi dezvoltarea Cadrului de Referinţă al curriculumului naţional, în conformitate cu noua realitate educaţională naţională şi europeană. Cadrele didactice şi personalul implicat în procesul de educaţie au posibilitatea să-şi dezvolte sfera de activitate, participând la „Programul de formare a personalului implicat în activităţile de proiectare, monitorizare şi evaluare curriculară“.

Programul face parte din proiectul „Cadru de referinţă al curriculumului naţional pentru învăţământul preuniversitar: un imperativ al reformei curriculare“, al cărui beneficiar este Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE). Pentru a se înscrie, cadrele didactice ieşene trebuie să ac

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 48 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 42 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 47 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°