Victor Ponta are o atitudine pozitivă atunci când vine vorba despre noile exigenţe ale Bruxelles-ului: „Susţin standarde europene clare, cuantificabile…“. Stabilirea lor „este un lucru foarte bun pentru România…“. Dar standardele despre care vorbeşte Europa unită se referă la principiile fundamentale care stau la baza acordurilor pe care se întemeiază comunitatea europeană. Problema cu România – despre Bulgaria şi alţii nu vorbesc aici, acum – este însă că sunt şi alte standarde pe care ar fi bine să le atingă şi de care ţara noastră se află la o apreciabilă distanţă. Nu discut, de pildă, de compatibilizarea competenţelor. Câtă vreme pui în funcţii oameni care nu se pricep la domeniul pe care i-ai aşezat ca să-l păstorească, nu poţi aştepta în mod serios performanţă. O compatibilizare sau o convergenţă între un asemenea areal de la noi în raport cu alte arealuri din Europa unită iese astfel din start din orice discuţie, încă din prima clipă. Mahărul, oricare ar fi el, care face unirile are două satisfacţii într-o asemenea situaţie: a făcut ce a vrut domnia lui şi şi-a mulţumit un apropiat. De aici mai departe, însă, apar efectele adevărate: incompetenţa, imposibilitatea stabilirii unui dialog productiv în efectele lui, lipsa de credibilitate şi de prestigiu… Cum se vede, am lăsat deoparte tot ceea ce priveşte, într-o asemenea situaţie, dezastrul real: baterea pasului pe loc sau chiar anularea utilului pentru ce e contraproductiv, adevărată înaintare de rac, desprindere în locul conectării la un mers mai general înainte…

Cum spuneam însă, nu merg atât de departe încât să discut chestiunea incompetenţei politice. Căci incompetenţă este să pui şi să menţii în avanscena politicii demnitari lipsiţi de credibilitate, sperând că reprezentarea românilor de inşi descalificaţi moral sau cel puţin suspecţi de fapte reprobabile va aduce un spor de recunoaştere ţării sa