În urma neregulilor sesizate în teritoriu privind organizarea Congresului din 23 martie, europarlamentarul Monica Macovei, candidat la șefia PDL, a depus o serie de solicitări la secretariatul comisiei care se ocupă de organizarea alegerilor interne. Sursa: NICU DÎRDÎIAC
Astfel, Monica Macovei cere ca cel puţin primarul sau primul consilier ales din fiecare localitate să fie delegaţi la Congres, iar diferenţa până la 5.000 de delegaţi să fie membri de partid fără funcţii, pentru că baza partidului trebuie să se pronunţe.
De asemenea, listele delegaţilor depuse la COCNE să nu poată fi modificate decât în caz de forţă majoră, iar buletinele de vot să fie semnate de câte un reprezentant al fiecărui candidat la preşedinţia PDL.
Totodată, liderul moţiunii "Reformiştii" propune prezenţa unui reprezentant al fiecărui candidat la preşedinţia partidului în comisiile care verifica identitatea delegaţilor şi le înmânează buletinele de vot.
Macovei a mai cerut câte un reprezentant al fiecărui candidat la preşedinţia partidului să fie la fiecare urnă de vot şi ulterior să participe la procesul de numărare a voturilor.
Nu în ultimul rând, europarlamentarul PDL a cerut, din nou, listele complete cu delegaţii la Convenţia Naţională, cu precizarea funcţiei acestora şi cu datele de contact să fie puse imediat la dispoziţia celor trei candidaţi la preşedinţia PDL.
Ameninţaţi cu excluderea din partid
Monica Macovei aminteşte, pe blog, problemele întâmpinate în campania pentru alegerile din PDL de către cei care nu-l susţin pe actualul lider al PDL, Vasile Blaga.
"Pe 5 martie 2013, Biroul Permanent Judeţean Vrancea, condus de Costică Neaţa, a dizolvat Biroul Municipal PDL Focşani, după ce cu o zi înainte preşedintele acestuia, Nicu Tănase, l-a criticat pe Vasile Blaga la prezentarea Moţiunii sale.Semnalul pentru toate filialele din ţară este următo