„Galacticele” din Vâlcea au dat de pământ cu Ferencvaros chiar la Budapesta, reintrând INCREDIBIL în lupta pentru calificarea pentru semifi nalele Ligii Campionilor la handbal
Echipa feminină de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins sâmbătă, în deplasare, scor 30-23 (15-15), formaţia maghiară Ferencvaros Budapesta, într- o partidă contând pentru etapa a cincea, penultima, a grupelor principale ale Ligii Campionilor.
Pentru „galacticele” din Vâlcea, succesul din Ungaria a fost al treilea consecutiv în Grupa 2. Oltchim a început catastrofal faza grupelor principale, cu două înfrângeri consecutive, 22-23 cu Ferencvaros, acasă, şi 24-28 cu Krim, în deplasare. Au urmat cele două victorii în faţa rusoaicelor de la Zvezda Zvenigorod, care au readus speranţele în tabăra campioanei României.
„Galacticele” pot încheia Grupa 2 principală
chiar pe primul loc Victoria detaşată obţinută sâmbătă la „Fotáv FTC Kézilabda Aréna” din Budapesta a însemnat răzbunarea vâlcencelor pentru eşecul din prima rundă, dar şi câştigarea duelului cu Ferencvaros în cazul unei egalităţi, cel mai probabil, de puncte după ultima etapă. În acest moment, Oltchim a egalat la puncte, şase, vicecampioana Ungariei şi joacă duminica viitoare, la Vâlcea, cu liderul Krim Ljubljana.
Un succes la un gol diferenţă ar însemna calificarea Oltchimului de pe locul doi, caz în care fetele noastre ar da nas în nas în semifinale cu „maşina de handbal” care este Gyori Audi ETO KC, lider autoritar în Grupa 1.
Katarina Bulatovici a fost şi la Budapesta cea mai bună marcatoare a Oltchimului în grupele principale. Muntenegreanca reuşeşte această performanţă pentru a patra oară consecutiv! Un meci foarte bun a făcut şi portarul Paula Ungureanu, de numele căreia e legată revenirea incredibilă a campioanei României din ultimele trei meciuri.
Cu patru goluri marcate, Oana Manea a fost şi ea