Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Ciprian Nica: „În relaţia dintre România şi Ungaria nu există loc pentru extremism“

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 12 martie 2013 ·

Apartenenţa la o etnie nu este motiv de discriminare pozitivă, spune deputatul PSD de Vrancea, Ciprian Nica, într-o declaraţie politică despre mitingul organizat la Târgu Mureş de Consiliul Naţional Secuiesc, cu sprijinul Partidului Popular Maghiar din România (PPMT) şi al Partidului Civic Maghiar (PCM).

Social democratul a acuzat că această manifestare care a avut drept scop declarat autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc a încins din nou spiritele în rândul populaţiei. „Este adevărat că România este o ţară liberă, democratică în care astfel de manifestaţii sunt permise, însă trebuie să precizăm încă o dată că articolul 1 din Constituţia României stipulează faptul că «România este un stat naţional, suve¬ ran, unitar şi indivizibil». Autonomia Ţinutului Secuiesc a fost şi va fi un subiect delicat pentru noi toţi, însă în relaţia dintre România şi Ungaria nu există loc pentru extremism“, a afirmat deputatul Ciprian Nica.

Acesta a acuzat că solicitările manifestanţilor de la Târgu Mureş, respectiv ca „autorităţile române să înceteze de îndată lupta împotriva simbolurilor secuieşti, hărţuirea maghiarilor şi secuilor, împotriva instituţiilor statului de drept pentru că hărţuiesc şi intimidează cetăţenii români de naţionalitate maghiară, pentru libertate şi egalitate deplină şi reală pentru toţi locuitorii Ţinutului Secuiesc” sunt „pure invenţii sau doar modalităţi de manipulare a opiniei publice cu privire la tratamente necorespunzătoare pentru cetăţenii maghiari din România“.

O asemenea discriminare nu există în România, a afirmat Ciprian Nica, arătând ca dovadă prezenţa premierului Victor Ponta la Congresul partidului socialist maghiar, MSZP, la Budapesta din 9 martie. „Nu ne putem lăsa influenţaţi şi manipulaţi de unii lideri politici maghiari extremişti care din dorinţa de a-şi rezolva disputele sau orgoliile personale se hazardează în de

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sănătăţii: „TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală / Sporul pentru condiţii vătămătoare la personalul TESA va scădea”

Gandul acum o ora
„Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului”, a declarat duminică ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-o intervenție la Digi24. „Putem să împărţim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe reţet

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 28 minute
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

STUDIU: Pandemia de Covid-19 a avut un impact mai mare asupra sănătăţii femeilor decât a bărbaţilor

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pandemia de Covid-19 a avut un impact mai puternic asupra sănătăţii femeilor decât asupra bărbaţilor, a constatat un studiu realizat de Universitatea din Aberdeen (Scoţia, Marea Britanie), transmite

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 5 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 5 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 3 ore
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 5 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Un polițist aflat în timpul liber a prins un tânăr dat în urmărire naţională, care era cercetat în zece dosare penale

Adevarul acum 37 minute
Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care era dat în urmărire națională, fiind cunoscut de polițiștii din Dâmbovița din cauza numeroaselor dosare penale deschise pe numele său, a fost prins de un polițist aflat în timpul liber.

Un nou mandat de arestare cerut pentru fostul președinte din Coreea de Sud. Lista acuzațiilor se lungește

HotNews acum o ora
Un consiliu special însărcinat să ancheteze asupra legii marţiale impuse pentru scurt timp în decembrie în Coreea de Sud a cerut din nou duminică un nou mandat de arestare împotriva fostului preşedinte Yoon Suk Yeol, informează AFP şi Reuters, citat

Vremea

București
acum

35°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°