Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nereguli în ministere. Aproape 500 de persoane încalcă legea cumulând pensia cu salariul

Publicat in Romania TV, luni 11 martie 2013 ·

Controalele inspectorilor de muncă au arătat că în 10 la sută dintre ministere şi agenţiile subordonate există angajaţi care cumulează ilegal pensia cu salariul. Potrivit legii, pensionarii care lucrează în continuare la stat pot cumula cele două venituri doar dacă pensia este mai mică decât salariul mediu brut pe economie.

Controalele au fost realizate de Inspecţia Muncii, la solicitarea Curţii de Conturi în perioada noiembrie 2011 - decembrie 2012. În total, au fost controlate 3989 de ministrere şi agenţii subordonate. În mai bine de 10% dintre aceste instituţii, 402 mai exact, au fost găsite încălcări ale legii cumulului pensiei cu salariul.

479 de persoane au încălcat această lege. Oamenii erau angajaţi la stat şi aveau, totodată, o decize de pensionare. Deşi ştiau că au pensia mai mare decât salariul mediu pe economie din 2012, în valoare de 2117 lei, care nu le permitea să cumuleze cele două venituri. Deşi ştiau că sunt în ilegalitate, oamenii nu au anunţat, însă, autorităţile.

Doar în câteva cazuri există posibilitatea ca pensia, chiar dacă este mai mare decât salariul mediu pe economie, să poată fi cumulată cu salariul, iar acestea sunt Avocatul Poporului, preşedintele şi membrii CSM, dar şi consilierii Curţii de Conturi.

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Subiecte Matematică Bac 2025 – profilul real, Mate-Info. Ce au primit elevii la Matematică

HotNews acum 33 minute
Probele scrise din sesiunea iunie a examenului național de Bacalaureat 2025 au început de marți, în 447 de centre de examen. Miercuri, a avut loc proba obligatorie a profilului, respectiv matematică și istorie. La matematică, există trei profiluri:

Doi cetățeni români, printre persoanele rănite în atacul armat din Graz, anunță MAE / 11 oameni au murit în masacrul comis în școala austriacă

HotNews acum 3 ore
Familiile celor doi români au fost informate cu privire la starea acestora, a transmis miercuri Ministerul Afacerilor Externe care a anunțat că rămâne în contact cu autorităţile locale, potrivit unui comunicat citat de News.ro. Doi cetăţeni români s

Elon Musk spune că REGRETĂ unele mesaje pe care le-a postat în mediul online despre Donald Trump. „Am mers prea departe”

Gandul acum 32 minute
Magnatul de origine sud-africană Elon Musk a declarat că „regretă” unele dintre postările sale despre președintele Statelor Unite, Donald Trump, spunând că acestea „au mers prea departe”. Musk a postat o serie de tweet-uri pe X săptămâna trecută, ca

Grindeanu, despre Ion Iliescu: Îi dorim multă sănătate

Mediafax acum o ora
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu i-a transmis miercuri multă sănătate fostului președinte al României Ion Iliescu, internat la spitalul SRI. Sorin Grindeanu a spus miercuri că nu are informații în plus despre starea de sănătate a fostul

Elena Udrea cere eliberarea condiționată din penitenciar. Proces deschis la Judecătoria Ploiești

Ziua Constanta acum 2 ore
Elena Udrea, fostul ministru al Tursimului, cere la Judecătoria Ploiești liberarea condiționată din penitenciar. Elena Udrea, fostul ministru al Tursimului, cere la Judecătoria Ploiești liberarea condiționată din penitenciar. Dosarul cu nr. 12784/28

ANRE lansează o campanie naţională de informare pentru consumatorii de energie electrică, în contextul încetării schemei de plafonare a preţurilor, de la 1 iulie. În spoturi apar actorii Andreas Petrescu si Aylin Cadîr - VIDEO

News.ro acum o ora
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunţă lansarea unei campanii naţionale de informare publică, destinată consumatorilor de energie electrică, în contextul în care, la data de 1 iulie 2025, va înceta schema de plafona

Sorin Grindeanu, despre impozitul progresiv: „Dacă s-ar aplica, atunci nu ar fi nevoie de creșteri de TVA”

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, susține miercuri că prin aplicarea impozitului progresiv, folosit de cele mai multe țări din UE, nu ar fi nevoie de creșteri de TVA. „Noi nu vom putea să fim de acord, să punem CASS de exemplu la pensi

Război în Ucraina, ziua 1.503. Nicușor Dan participă la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est de la Odesa

Press Alert acum 58 minute
Președintele României, Nicușor Dan, va participa miercuri, la Odesa, la cel de al patrulea Summit Ucraina – Europa de Sud-Est, găzduit de către președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. „În cadrul reuniunii, Președintele Nicușor Dan va întări angaj

Subiectele la Matematică la BAC 2025 vor fi publicate în curând pe HotNews

HotNews acum 2 ore
Examenul de BAC 2025 continuă miercuri, 11 iunie, cu proba obligatorie a profilului, susținută de absolvenții claselor a XII-a. Elevii de la profil real și tehnologic susțin proba la Matematică, în timp ce elevii de la profil uman și vocațional au p

Spitalul SRI, despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu, internat de Terapie Intensivă: „Este conștient, stabil”

Gandul acum 3 ore
Starea clinică de sănătate a lui Ion Iliescu, 95 de ani, este uşor ameliorată faţă de ziua precedentă, a informat, miercuri, Spitalul ”Agrippa Ionescu”, din Capitală, unde fostul preşedinte al României se află internat de luni. „În urma investigații

Vremea

București
acum

26°
mie.

17°/28°
joi

16°/26°
vin.

16°/28°
sâm.

15°/23°
Iasi
acum

24°
mie.

14°/27°
joi

12°/21°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

25°
mie.

17°/25°
joi

18°/23°
vin.

17°/24°
sâm.

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

11°/21°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/21°
Timisoara
acum

25°
mie.

14°/28°
joi

12°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/26°